Patronate și sindicateȘtiri

Transportatorii resping noul proiect de Lege RCA

Reprezentanții transportatorilor din România resping noul proiect de Lege RCA, înaintat de cãtre Autoritatea de Supraveghere Financiară în Parlament și Ministerul Finanțelor Publice, deoarece în forma actualã nu conduce la o reducere a prețurilor pe segmentul RCA și presupune doar obligații pentru asigurați, atât persoane fizice, cât și juridice, fiind redactat numai în interesul companiilor de asigurãri.

Încã din luna octombrie a anului trecut, UNTRR a prezentat ASF polițe RCA încheiate de companiile de transport, unde se puteau observa creșteri de pânã la 300% comparativ cu polițele precedente, lucru confirmat și de Consiliul Concurenței în urma anchetei realizate în cadrul companiilor de asigurãri: în perioada iunie 2015 – ianuarie 2016, tarifele RCA pentru transportul de marfã au crescut între 19% – 183%, iar pentru transportul de persoane creșterile au ajuns la 226%.

UNTRR a arãtat cã o modalitate de scãdere a tarifelor RCA este aceea în care toate autovehiculele din România ar fi asigurate RCA, urmând ca prima medie pentru vehiculele comerciale sã scadã la 1.100 de euro, în timp ce prima medie pentru autoturisme s-ar reduce la 95 de euro.

Transportatorii resping noul proiect de Lege RCA

VEZI ȘI: ASF a transmis către Parlament și MFP proiectul Legii RCA

Creșterea gradului de cuprindere în asigurarea RCA a tuturor autovehiculelor s-ar putea realiza prin verificarea polițelor RCA cu ajutorul camerelor de supraveghere CNADNR – numerele de înmatriculare citite de aceste camere se vor exporta periodic cãtre ASF, unde se vor compara cu baza de date existentã și va presupune sancționarea celor care nu au asigurare.

VEZI ȘI:

Reducerea fraudei pe segmentul RCA s-ar putea realiza prin mãsuri administrative la emiterea polițelor RCA, respectiv conexiunea la baza de date a DRPCIV/RAR, dupã sistemul existent și funcțional utilizat la emiterea rovinietelor, vehiculul fiind identificat pe baza unicitãții numãrului de înmatriculare și a seriei de șasiu. În urma identificãrii vehiculului în baza de date a DRPCIV/RAR, seria de șasiu este completatã în mod automat în aplicație.

Totodatã, elaborarea unui ghid de vãtãmãri corporale ar putea conduce la reducerea tarifelor la asigurãrile RCA.

Descarcă revista online infoTrucker – https://www.infotrucker.ro/wp-content/uploads/2015/10/infotrucker_octombrie2015.pdf sau intră pe ISSUU

Urmărește #infotrucker pe Facebook, Instagram, Twitter, YouTube

 

 

Din aceeași categorie...

Back to top button