Camioane noi DAF de la TH Trucks - gamă completă de camioane diesel și electrice pentru orice aplicație de transport
In Focus

Transportatorii rutieri europeni interesați să investească în soluții digitale

Renault Trucks - Camioane rulate premium la dobțțndă excelentă

Peste 65% din operatorii de transport de mărfuri din Europa intenționează să investească în soluții digitale în următoarele 6 luni, potrivit unui studiu realizat de Uniunea Internațională a Transporturilor Rutiere (IRU).

Este încurajator să vezi că tot mai mulți opertatori de transport adoptă tehnologia și investesc în soluții digitale. De altfel, drumul spre camioanele fără șofer este în plină desfășurare, dar necesită investiții și fundații digitale.

infotrucker

Astăzi, vedem o industrie care urmărește în principal să utilizeze tehnologia pentru a rezolva provocările operaționale de bază, cum ar fi trecerea la documentația digitală, optimizarea rutelor de transport, creșterea securității și a eficienței.

Cercetarea realizată de IRU dezvăluie provocările cu care se confruntă astăzi operatorii europeni de transport și subliniază potențialul soluțiilor și serviciilor digitale de a deschide noi oportunități pentru industrie, care trece printr-o perioadă de imensă schimbare.

Datele arată că, deși preocupările tradiționale legate de costul combustibilului (50%) și de constrângerile și reglementările de mediu (60%) rămân în prim plan, operatorii sunt tot mai conștienți de creșterea numărului de noi intrați pe piață și de impactul pe care automatizarea și digitalizarea îl are asupra industriei de transport.

Doi din cinci respondenți (40%) au spus de vehiculele autonome, în timp ce unul din patru (26%) de platforme de servicii digitale și noii furnizori de transport, ca fiind printre cele mai importante schimbări care vor afecta afacerea de transport rutier în următorii 5-10 ani.

Doar 20% dintre participanții la studiu consideră că livrarea cu drone va afecta și ea această industrie.

Potrivit constatărilor IRU, majoritatea operatorilor chestionați (65%) doresc să investească în tehnologie în următoarele 6 luni pentru a-și optimiza operațiunile zilnice.

VEZI ȘI: România este pe primul loc la numărul de accidente rutiere fatale în UE

Mai mult de o treime (38%) intenționează să investească în soluții noi de gestionare a flotelor și 25% în documente electronice sau digitale (e-CMR). Operatorii de transport consideră tehnologia drept cheia pentru fixarea fundamentelor viitoare.

Peste 50% dintre respondenți vă ca principală provocare managementul hârtiei, care poate fi depășită prin digitalizare, alte provocări fiind securitatea transportului (41%) și găsirea de curse (30%).

Pentru mai mult de un sfert dintre respondenți (28%), tehnologia digitală este văzută ca o soluție pentru a ajuta la depășirea deficitului actual de șoferi de camion, iar 26% dintre operatorii chestionați cred că vehiculele autonome vor juca un rol esențial în rezolvarea acestei probleme.

Cu toate acestea, datele arată că nu există încă un consens privind automatizarea.

Spre exemplu, unul din trei respondenți (32%) nu crede că vehiculele autonome vor rezolva problema deficitului de șofer, iar 42% sunt nesiguri de impactul acestora în cadrul industriei.

Deși studiul IRU creionează o imagine pozitivă per ansamblu, pentru o minoritate dintre operatori chestionați (28%), transformarea afacerilor nu este în prezent văzută ca o realitate, iar 35% dintre aceștia au declarat că nu intenționează să investească în soluții digitale în următoarele 6 luni.

Acest lucru arată că sunt suficiente pâlcuri de operatori care nu vor să investească în noile tehnologii, riscând să rămână în urmă sau în afara industriei.

Din aceeași categorie...

Back to top button