In FocusTop News

Transporturile de bunuri cu risc fiscal monitorizate de ANAF prin GPS

Transporturile naționale de bunuri cu risc fiscal prevăzute la art. 1 alin. (2) vor fi monitorizate de ANAF în timp real prin intermediul RO e-Transport.

La finalul lui 2023, Guvernul României a adoptat OUG nr. 115/2023 care introduce noi măsuri pentru consolidarea fiscală și combaterea evaziunii fiscale, care modifică OUG 41/2022.

Banner Infotrucker utilizare DBE 600 x 150

Conform documentului, Ministerul Finanţelor, prin ANAF şi Autoritatea Vamală Română, monitorizează transporturile naționale de bunuri cu risc fiscal prevăzute la art. 1 alin. (2) prin intermediul Sistemului RO e-Transport, și transporturilor rutiere internaționale pentru toate mărfurile peste 500 kg sau cu valoare peste 10.000 lei.

Conform notei de fundamentare, adoptarea acestui act normativ privind monitorizarea de bunuri cu risc fiscal ridicat vine ca urmare a fenomenului de fraudă și evaziune fiscală ce se manifestă în domeniul comercializării bunurilor pe teritoriul național, care include și o componentă de transport.

Astfel, OUG 41/2022 cu modificările și completările ulterioare stabilește monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat prin sistemul RO e-Transport.

Sistemul va monitoriza în timp real deplasarea, pe teritoriul României, a transporturilor de bunuri cu risc fiscal ridicat achiziționate și livrate intracomunitar, transportul bunurilor care fac obiectul operațiunilor vamale, transportul bunurilor între două locații situate pe teritoriul național.

VEZI ȘI: 2024 în lumea camioanelor: Noi cabine, noi interioare și noi modele electrice

Sistemul RO e-Transport reprezintă ansamblul de principii, reguli şi aplicaţii informatice având drept scop monitorizarea pe teritoriul naţional a transporturilor rutiere pe teritoriul naţional al bunurilor cu risc fiscal ridicat, care permite autorităţilor competente determinarea potenţialelor puncte de deturnare din sau în lanţul de aprovizionare, pe baza codului UIT.

Sistemul este gestionat de către Ministerul Finanţelor prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare. Pentru determinarea datelor de poziționare prin utilizarea unui terminal de telecomunicații modulele informatice prevăzute la Art. 4 alin. (1) lit. a) vor fi puse gratuit la dispoziție organizatorului transportului de Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare.

Obligațiile transportatorului

Potrivit actului normativ, operatorul de transport este obligat să echipeze vehiculele cu GPS, dacă nu dețin acest echipament. Ministerul Finanțelor solicită ca vehiculele să fie dotate cu dispozitive care transmit date de poziţionare a vehiculului de transport şi dispozitive de tip terminal de telecomunicaţii care utilizează tehnologii de poziţionare şi transmisie de date prin satelit, pe care sunt instalate modulele informatice de gestiune a transporturilor de bunuri prin care sunt înregistrate datele referitoare la expeditor şi beneficiar, denumirea, caracteristicile, cantităţile şi contravaloarea bunurilor transportate, locurile de încărcare şi descărcare, detalii cu privire la mijlocul de transport utilizat, precum şi codul UIT generat.

În plus, operatorul de transport trebuie să asigure transferul datelor curente de poziţionare a vehiculului de transport, care fac obiectul declaraţiei, pe toată durata traseului de transport al bunurilor care fac obiectul monitorizării prin RO e-Transport.

De asemenea, transportatorul este obligat să echipeze vehiculele de transport cu dispozitive de tip terminal de telecomunicaţii care utilizează tehnologii de poziţionare şi transmisie de date prin satelit menţionate la art. 4 alin. (1) lit. b1). În cazul în care operatorul de transport are dispozitive montate care datele de poziţionare ale vehiculului de transport sunt transferate de dispozitivele acestuia.

Nu în ultimul rând, trebuie să pună la dispoziţia șoferului codul UIT primit aferent bunurilor transportate, până cel târziu la prezentarea vehiculului în punctul rutier de trecere a frontierei la intrarea în România sau la locul de import, respectiv la punerea efectivă în mişcare a vehiculului, după caz.

Obligațiile șoferului

în cazul transporturilor rutiere pe teritoriul naţional ale bunurilor cu risc fiscal ridicat şi transporturile rutiere internaţionale de bunuri șoferul are obligaţia să pornească dispozitivul de poziţionare înainte de începerea transportului pe teritoriul naţional, respectiv să oprească dispozitivul de poziţionare numai după livrarea bunurilor la locul de livrare declarat pe teritoriul naţional sau după părăsirea teritoriului naţional.

De asemenea, acesta trebuie să prezinte la solicitarea organelor competente din cadrul ANAF sau Autorităţii Vamale Române, respectiv la solicitarea ofiţerilor şi agenţilor de poliţie din cadrul Poliţiei Române (cele trei au drept de control și sancționare), documentele care însoţesc transportul de bunuri care fac obiectul monitorizării prin sistemul RO e-Transport, împreună cu codul UIT pus la dispoziţie de:

  • destinatarulul înscris în declaraţia vamală de import;
  • beneficiarul din România;
  • furnizorul din România;
  • depozitar;
  • operatorul economic.

Sancțiunea pentru șofer, în cazul în care nu prezintă codul UIT primit este de la 5.000 la 10.000 de lei.

Cine declară în sistemul RO e-Transport?

Identificarea transporturilor și generarea codului UIT în sistemul RO e-Transport se efectuează atât pentru transporturile rutiere pe teritoriul național ale bunurilor cu risc fiscal ridicat, cât și pentru transporturile rutiere internaționale de bunuri. Potrivit ANAF, toate bunurile în transport rutier internațional trebuie raportate în RO e-Transport de către importatorii/expirtatorii din România.

Potrivit Art. 8.1 din OUG 41/2022 modificat de OUG 115/2023, obligația declarării în RO e-Transport a bunurilor cu risc fiscal ridicat și a datelor referitoare la expeditor şi beneficiar, denumirea, caracteristicile, cantităţile şi contravaloarea bunurilor transportate, locurile de încărcare şi descărcare, detalii cu privire la mijlocul de transport utilizat, precum şi generarea codului UIT revine:

  • destinatarului înscris în declaraţia vamală de import, respectiv expeditorului înscris în declaraţia vamală de export, în cazul bunurilor care fac obiectul operaţiunilor de import sau export, după caz;
  • beneficiarului din România, în cazul achiziţiilor intracomunitare de bunuri;
  • furnizorului din România, în cazul livrărilor intracomunitare de bunuri;
  • depozitarului, în cazul bunurilor care fac obiectul tranzacţiilor intracomunitare aflate în tranzit, atât pentru bunurile descărcate pe teritoriul României spre depozitare sau pentru formarea unui nou transport din una sau mai multe partide de bunuri, cât şi pentru bunurile încărcate după depozitare sau după formarea unui nou transport pe teritoriul naţional din una sau mai multe partide de bunuri;

Operatorii de transport rutier nu trebuie să se înscrie în RO e-Transport.

Organele cu drept de control și sancționare sunt: ANAF, Autoritatea Vamală Română și Poliția Română. Sancțiunile contravenționale pentru nerespectarea noilor măsuri introduse prin OUG nr. 115/2023 se vor aplica de la 1 iulie 2024.

Din aceeași categorie...

Back to top button