Știri

TRATON a vândut în premieră peste 300.000 de vehicule, în 2022

Grupul TRATON a avut rezultate record în 2022 și a vândut pentru prima dată mai mult de 300.000 de vehicule anual, în ciuda problemelor de aprovizionare și a opririi producției MAN pentru câteva săptămâni.

Au înregistrat creșteri atât diviziile de camioane (254.300 de unități), cât și cele de autobuze. TRATON a vândut în 2022 un total de 305.500 de vehicule, cu 12% mai mult decât în 2021. Fără a lua în calcul vânzările Navistar, marcă aflată la primul an complet în cadrul grupului, vânzările TRATON ar fi scăzut cu 7%.

Banner Infotrucker utilizare DBE 600 x 150

Din cauza contextului imprevizibil, mărcile grupului au fost restrictive în acceptarea noilor comenzi. Anul trecut, numărul de comenzi primite a fost de 334.600 de unități, cu 7% mai puține față de 2021 (360.000). Dintre comenzile primite, 274.300 sunt pentru camioane (-10%) și 32.300 pentru autobuze (+45%). Comenzile de utilitare MAN TGE au scăzut cu 12%, până la 28.000 de unități.

Vânzările de camioane și autobuze Scania au scăzut în 2022 cu 6%, până la 85.200 de unități (90.400 în 2021). Vânzările de camioane au scăzut cu 7%, la 80.200 (85.900 în 2021), în timp ce vânzările de autobuze au crescut cu 13%, la 5.000 de unități (4.400 în 2021). Scania a acceptat mult mai puține comenzi anul trecut, 82.100, cu 30% mai puțin decât cele 116.800 de unități din 2021.

MAN Truck & Bus a înregistrat vânzări mai mici cu 10%, până la 84.500 de unități (93.700 în 2021), din cauza opririi producției timp de 6 săptămâni. Vânzările de camioane s-au redus cu 13%, până la 58.100 unități (66.800 în 2021). Vânzările de autobuze au fost cu 4% mai mari, de 4.800 unități (față de 4.600 în 2021). Vânzările de utilitare MAN TGE au scăzut cu 3%, la 21.600 de unități (22.200 în 2021). Comenzile din 2021 au totalizat 109.700 de unități, cu 24% mai puțin de cât în 2021.

VEZI ȘI: A fost livrat primul camion Scania comandat online

Marca Navistar, care face parte din Grupul TRATON de la 1 iulie 2021, a raportat în 2022 vânzări de 81.900 de vehicule, dintre care 69.100 de camioane și 12.800 de autobuze. Comenzile primite au totalizat 86.600 de vehicule.

Volkswagen Truck & Bus a avut vânzări de 54.100 de vehicule, cu 6% mai puțin decât cele 57.400 de vehicule vândute în 2021, în special din cauza cererii mai slabe din Brazilia. Vânzările de camioane au scăzut cu 11%, până la 47.100 unități, iar cele de autobuze au crescut cu 50%, până la 7.100 de unități. Comenzile s-au menținut relativ constante, la 57.000 de vehicule.

Din aceeași categorie...

Back to top button