TRATON va investi 2,6 miliarde de euro în e-mobilitate până în 2026
Grupul TRATON intensifică tranziția către vehiculele comerciale electrice și anunța investiții de 2,6 miliarde de euro în cercetare și dezvoltare pentru e-mobilitate, până în 2026.
Bugetul anunțat anterior fusese de 1,6 miliarde de euro, până în 2025. În același timp, TRATON va reduce investițiile în sistemele de propulsie convenționale.
”Împreună cu mărcile sale, Grupul TRATON își asumă rolul de lider în transportul sustenabil. De aceea, ne-am aliniat consistent planurile pe următorii 5 ani, pentru a ne concentra pe vehicule electrice cu baterii. Aceasta este cea mai ecologică, rapidă și accesibilă soluție pentru clienții noștri, chiar și în transporturile pe distanțe lungi, deși tehnologia cu hidrogen poate fi utilă în anumite aplicații. Deoarece camioanele vor fi încărcate în timpul vârfurilor de aprovizionare și în perioade când cererea este minimă, chiar și solicitarea rețelei de electricitate va fi moderată. De aceea, trebuie să ne concentrăm pe crearea infrastructurii atât de necesare”, a declarat Christian Levin, CEO al TRATON GROUP.
Conform TRATON, camioanele electrice cu baterii (BEV) au un avantaj clar asupra celor cu hidrogen (FCEV), deoarece trei sferturi din energie este utilizată pentru propulsie, față de doar un sfert la hidrogen. Obiectivul TRATON este ca 50% dintre camioanele vândute în 2030 să fie electrice.
VEZI ȘI: TRATON a înregistrat o creștere puternică a veniturilor și profitului în 2021
TRATON intenționează să lucreze cu Daimler Truck și Volvo Group pentru a înființa și opera o rețea de stații publice de încărcare pentru camioane și autobuze electrice grele. Parteneri au semnat un acord cu obligații la finalul anului 2021, care este acum în procedura de aprobare anti-trust. Planul celor 3 grupuri este de a instala cel puțin 1.700 de stații de încărcare de înaltă performanță, alimentate cu electricitate verde, pe principalele rute din Europa, în următorii 5 ani.
În 2021, TRATON a vândut 1.076 de vehicule electrice și a primit comenzi pentru 1.717. Dintre vehiculele vândute, 826 au fost utilitare MAN eTGE, 97 de camioane (42 camioane electrice Scania și 18 camioane electrice MAN) și 153 de autobuze (14 autobuze electrice Scania și 133 de autobuze electrice MAN).
















