Trei ani de închisoare pentru șeful companiei belgiene Krismar
Șeful companiei belgiene de transport Kirsmar a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru trafic de persoane, omor din culpă și dumping social.
Tribunalul din Brügge l-a condamnat pe șeful companiei belgiene de transport Kirsmar la trei ani de închisoare, dintre care doi cu suspendare, pentru trafic de persoane, omor din culpă și dumping social.
În același caz, un colaborator polonez al companiei, care racola șoferi de camion pentru Krismar, a primit o pedeapsă de 15 luni de închisoare, dintre care trei luni cu suspendare.
Krismar Transport a fost cercetată pentru mai multe fraude în cazul angajaților și plata asigurărilor sociale la care s-au adăugat apoi acuzațiile pentru omor din culpă după ce, în noaptea dintre 31 martie și 1 aprilie 2012, doi șoferi polonezi au murit într-un incendiu izbucnit la sediul companiei.
Cei doi, în vârstă de 27, respectiv 28 de ai, dormeau împreună cu alți 7 șoferi polonezi într-o hală unde au fost cazați de șeful companiei. După izbucnirea incendiului, cei doi nu au reușit să salveze din hală, alți doi șoferi suferind arsuri grave. Cauzele incendiului nu se cunosc nici acum.
VEZI ȘI: Austria a crescut taxa de drum pentru vehiculele comerciale în 2021
La 5 ani de la acest incident, un alt șofer polonez și-a pierdut viața, tot la sediul companiei. De data aceasta a murit intoxicat cu gaze de eșapement în cabina camionului care era parcat în parcarea companiei.
Pe perioada procesului, care, potrivit presei belgiene, a fost amânat frecvent din diferite cauze, șeful Krismar, headhunter-ul polonez și alți patru angajați ai companiei au pledat nevinovați. Avocații condamnaților au anunțat că vor face apel după această decizie a instanței.