Știri

Trei șoferi și-au pierdut permisul la controlul unui singur camion

Toți cei trei șoferi aflați la bordul unui camion ce mergea din Polonia în Franța și-au pierdut permisul pentru neînregistrarea corectă a timpilor de condus și odihnă.

A trecut un an și jumătate de când în Polonia manipularea tahografului se pedepsește cu suspendarea permisului de conducere pentru trei luni. Cazul de față este însă o premieră, cu nu mai puțin de trei șoferi care și-au pierdut permisul la controlul unui singur camion.

Banner Infotrucker utilizare DBE 600 x 150

Totul a început marți (15 august), când inspectorii ITD din Jelenia Góra au oprit mai multe camioane pe autostrada A4, pentru nerespectarea interdicției de circulație valabile în acel moment. Printre cele 7 camioane oprite se număra și un camion ce transporta o cupă de excavator și un autoturism din Podkarpacie în Franța.

La inspecție s-a descoperit că la bordul cabinei se aflau nu doi, ci trei șoferi ai acelei companii de transport. Pentru a face cursa cât mai rapid, aceștia au folosit un sistem inedit de condus. Primul șofer a condus primii aproximativ 550 km, timp în care doar cardul său a fost introdus în tahograf. Apoi, aproape de granița cu Germania, ceilalți doi și-au introdus cardurile, pentru a merge în echipaj. În loc să părăsească vehiculul pentru a se odihni, al treilea șofer a rămas la bord, alături de ceilalți doi colegi.

VEZI ȘI: Cinci persoane arestate în Spania, pentru manipularea tahografelor

Pentru că au mers pe rând în camion fără card introdus în tahograf, toți cei trei șoferi au fost acuzați că nu și-au înregistrat corect timpii de condus și de odihnă, iar permisul le-a fost suspendat pe o perioadă de 3 luni.

În plus, cursa a fost suspendată până la încetarea interdicției de circulație, șoferii au fost amendați, iar împotriva companiei și a managerilor de transport au fost inițiate procedurile administrative.

Din aceeași categorie...

Back to top button