Știri

Tunelul Mont Blanc va fi închis în perioada 2 septembrie – 16 decembrie 2024

Operatorii Mont Blanc au anunțat că tunelul dintre Franța și Italia va fi închis complet pentru lucrări în perioada 2 septembrie – 16 decembrie 2024.

Închiderea completă a tunelului este necesară pentru lucrări importante de renovare. Acestea trebuiau să se efectueze inițial în 2023, dar au fost amânate din cauza închiderii Tunelului Frejus.

Banner Infotrucker utilizare DBE 600 x 150

Două secțiuni ale boltei tunelului, ambele cu o lungime de câte 300 de metri, vor fi renovate în această perioadă, la peste 60 de ani de la construcție.

Lucrările de removare structurală necesită ca tunelul Mont Blanc să fie închis complet timp de 15 săptămâni consecutive, începând de luni, 2 septembrie 2024, ora 17:00, până luni, 16 decembrie 2024, ora 05:00.

VEZI ȘI: ISCTR reamintește termenele de echipare a camioanelor cu tahograf inteligent de a doua generație

În această perioadă, rutele alternative pentru camioane sunt tunelurile Frejus și Grand-Saint-Bernard, precum și calea ferată alpină (Autorute Ferroviaire Alpine).

mappa

Operatorii Tunelului Mont Blanc au mai precizat că data de expirare a abonamentelor (10 sau 20 de treceri) valide la startul închiderii tunelului va fi prelungită automat cu 4 luni.

Din aceeași categorie...

Back to top button