UE trebuie să joace un rol vital în viitorul transportului rutier de mărfuri

Un nou studiu realizat la solicitarea Goodyear în rândul industriei europene de transport rutier de marfă arată că regimul de reglementare este de o importanță vitală pentru managerii de flote de camioane care operează în Europa. Sondajul realizat în rândul a aproape 600 de manageri de flote de pe opt piețe europene arată că reglementările și prevederile legislative au un impact mare asupra modului în care flotele își pot crește profitabilitatea și durabilitatea. În afară de costul combustibilului, impactul reglementărilor este problema cea mai des numită de managerii de flote. Impactul cadrului legislativ este simțit mai ales de flotele mai mici – un sfert dintre flotele care au între 20 și 50 de camioane au numit normele Uniunii Europene ca având cel mai mare impact asupra afacerii lor, după costul corburantului. Provocarea legată de angajarea și păstrarea personalului este, de asemenea, foarte importantă. Odată cu creșterea vârstei medii a șoferilor, această problemă va avea un impact tot mai mare în următorii ani.

Sondajul, comandat de Goodyear, reflectă faptul că industria transportului rutier de mărfuri investește în viitor. De asemenea, în studiu se arată că multe flote susțin ambițiile Uniunii Europene de a reduce emisiile de carbon. 76% din flote și-au pregătit șoferii pentru a conduce vehicule mai eficiente din punct al consumului de carburant și mai mult de jumătate din flote se asigură că folosesc camioanele cele mai eficiente din punct de vedere al consumului de carburant. În timp ce flotele sunt preocupate de accizele mari la carburant, doar un sfert dintre ele fac apel în mod activ la legile legate de reducerea CO2. Acest lucru reflectă faptul că eforturile flotelor pentru a reduce costurile legate de consumul de carburant sunt în linie cu agenda verde a Uniunii Europene.

UE trebuie să joace un rol vital în viitorul transportului rutier de mărfuri

Din moment ce flotele investesc în viitor, ele sunt dornice ca Uniunea Europeană să joace un rol în sprijinirea acestei industrii. Având în vedere impactul condițiilor de drum asupra eficienței flotelor, 68% dintre acestea vor să vadă investiții în întreținerea drumurilor. Mai mult de jumătate dintre flote ar saluta inițiativele pentru vehiculele ecologice și pentru flotele care investesc în aerodinamică și pneuri eficiente din punct de al consumului de carburant (60%). Există, de asemenea, sprijin pentru inițiativa care permite camioanelor mai mari să circule în Europa (51% sunt de acord). O majoritate covârșitoare (68% în favoarea, 14% împotrivă) din industria transportului rutier de marfă vrea să vadă o mai mare armonizarea a reglementărilor și prevederilor legislative.

Atâta timp cât noul Parlament European își face acum agenda pentru următorii patru ani, este vital ca membrii Parlamentului European, împreună cu Comisia Europeană, să se uite la modul în care pot continua inițiativele avute deja pentru a sprijini industria transportului rutier de mărfuri.

„Sondajul nostru arată că, departe de a aduce vreo obiecție la adresa abordării Uniunii Europene de a reduce emisiile de carbon, industria înțelege nevoia de a deveni mult mai ecologică și mai eficientă din punct de vedere al consumului de carburant. Odată ce Parlament European nou ales și Colegiul comisarilor europeni vor fi convocate, le vom atrage atenția asupra provocărilor majore cu care se confruntă industria europeană de transport rutier de mărfuri. Este vital ca regimul de reglementare să vină în sprijinul flotelor de a deveni tot mai sustenabile”, a declarat Michel Rzonzef, Vice Președinte pentru anvelope comerciale la Goodyear Europa, Orientul Mijlociu și Africa. „Informațiile obținute cu ajutorul sondajului nostru vor oferi baza unei Cărți Albe (White Paper), pe care Goodyear o va lansa în cadrul unui simpozion extrem de important, programat în data de 14 octombrie 2014, la Bruxelles. Așteptăm cu nerăbdare să împărtășim concluziile și recomandările noastre cu legislatorii, administratorii parcurilor de vehicule și industria în ansamblul ei la acest eveniment.”

Simpozionul Goodyear ce urmează să fie oragnizat pentru a dezbate viitorul mobilității vine în prelungirea unui eveniment similar organizat în 2012, care s-a concentrat pe eficiența consumului de carburant. Simpozionul din acest an va reuni factori de decizie cheie din întreaga Europă, precum și cele mai importante figuri și manageri de flote de top din industrie. Cercetarea derulată în 2014 se bazează pe un angajament pe termen lung al Goodyear de a investi în obținerea de informații noi, perspective clare și un nou mod de a gândi pentru a ajuta la modelarea viitorului transportului rutier în Europa.

Follow #infotrucker