Un camion electric Volvo a parcurs 500.000 km în doi ani

Un camion electric Volvo a mers aproape 1.000 km pe zi în ultimii doi ani, depășind în această perioadă distanța totală de 500.000 km.
Nu este nimic neobișnuit ca un camion diesel să parcurgă 120.000-150.000 km pe an. Chiar și camioanele electrice au început să treacă de 100.000 km pe an. Dar un camion electric care să meargă aproximativ 250.000 km pe an, chiar reprezintă o realizare uluitoare.
Camionul face parte dintr-un proiect de cercetare comun al Volvo Trucks și Designwerk Technologies, o companie elvețiană specializată în camioane electrice pentru aplicații de nișă, cu volume mici. Cele două companii colaborează în domeniul transportului electric, Volvo fiind, din 2021, acționar majoritar al Designwerk.
Camionul electric este operat comercial din septembrie 2021, de compania Börje Jönsson Group din Helsingborg. El circulă 7 zile pe săptămână între orașele Helsingborg și Goteborg din sudul Suediei, despărțite de 240 km. Camionul face două curse tur-retur (aproape 1.000 km) timp de șase zile pe săptămână, iar în a șaptea doar o cursă tur-retur (aproape 500 km).
VEZI ȘI: Test cu Volvo FM și FH Electric: Amintiri din era diesel
Jessica Sandström, vicepreședinte senior Global Product Management la Volvo Trucks, comentează: ”500.000 km în doar doi ani este o realizare pentru un camion electric. Acest proiect ne arată că este posibil să electrificăm și transporturile grele foarte intense. Iar cunoștințele acumulate despre performanța bateriilor vor fi integrate în camioanele noastre de serie”.
Börje Jönsson Group este un transportator inovator. Din 2013, compania a efectuat doar operațiuni fără carburanți fosili. Cele 160 de camioane din flotă sunt fie electrice, fie alimentate cu HVO100 sau bio-LNG. ”Sunt ferm convins că transportul rutier trebuie să devină mai sustenabil. Sunt foarte mulțumit de performanțele acestui camion electric, care are o disponibilitate și o productivitate minunate. Pentru șofer este o experiență nouă, datorită funcționării silențioase și fără vibrații”, spune Ulf Jönsson, Director al Börje Jönsson.
De când a început producția de serie, în 2019, Volvo Trucks a primit comenzi pentru aproximativ 6.000 de camioane electrice, din 42 de țări. În prezent, Volvo oferă cea mai largă gamă de modele electrice produse în serie. Până în 2030, producătorul vrea ca jumătate din camioanele vândute să fie electrice.