Un nou depozit logistic de 42.800 mp în P3 Bucharest

P3 se pregătește să construiască un nou depozit de 42.800 mp

P3, investitor specializat, dezvoltator și manager de proprietăți europene de logistică, se pregătește să construiască al treilea spațiu logistic nou în P3 Bucharest.

Clădirea va avea în total 42.800 mp și va fi dezvoltată ca urmare a cererilor actualilor clienți ai P3 care plănuiesc să-și extindă afacerile în București. Spațiul rămas neocupat va fi disponibil pentru închiriere potențialilor clienți. De la achiziția parcului, la începutul anului 2015, P3 a demarat lucrările la alte două depozite ce însumează 47.100 mp, ca parte a unui parteneriat care prevede stabilirea unui hub logistic pentru Carrefour.

Noul spațiu logistic, care va cuprinde un depozit de 41.800 mp și un spațiu de birouri cu o suprafață de 1.000 mp la mezanin, va fi finalizat în vara lui 2016. Clădirea va fi concepută după cele mai înalte standarde în materie de construcții și de mediu ale P3. Având o înălțime de 11,5 metri, mai mare decât majoritatea spațiilor industriale din București, construcția le va permite clienților să beneficieze de spațiu suplimentar de depozitare.

Un nou depozit logistic de 42.800 mp în P3 Bucharest

[pullquote align=”full” cite=”Laurențiu Duică, Head of Leasing P3 România” link=”” color=”#ff0000″ class=”” size=”14″]Există o cerere puternică de spațiu din partea clienților noștri actuali din P3 Bucharest care au în plan extinderea afacerilor, iar P3 este pregătit să răspundă nevoilor lor. Ne bucură faptul că putem extinde și mai mult P3 Bucharest.[/pullquote]

Odată finalizate, cele trei clădiri noi vor mări portofoliul total de spații al P3 în România, care cuprinde deja opt depozite, la circa 305.000 mp. Poziționat strategic, la kilometrul 13 de pe autostrada A1, P3 Bucharest dispune, totodată, de teren care permite dezvoltarea a 51.980 mp de spații suplimentare, cu unități începând de la 4.000 m2 și până la 40.000 mp.

VEZI ȘI: Blake Horsley a fost numit Country Head al P3 România

În prezent, P3 construiește 209.000 mp de spații logistice în Europa, multe alte proiecte urmând a fi dezvoltate anul acesta. În ultimul an, P3 și-a mărit semnificativ portofoliul din Europa, ajungând la un total de 3 milioane mp de spații în 9 țări. În această perioadă, compania aproape și-a triplat numărul de depozite deținute (de la 59 în 2014 la 145), precum și numărul de clienți (de la 98 la 300). Numărul angajaților a crescut de la 40 la peste 100.

[pullquote align=”full” cite=”Blake Horsley, Country Head P3 România” link=”” color=”#ff0000″ class=”” size=”14″]Piața din București dispune, la momentul actual, de foarte puține spații mari libere, iar în zona logistică principală din jurul Capitalei rata de neocupare este încă și mai scăzută. În consecință, suntem nerăbdători să livrăm pe piață, în această vară, cea mai nouă clădire a noastră și să le punem la dispoziție atât clienților noștri existenți, cât și celor noi, spații logistice de foarte bună calitate, care să-i ajute să-și dezvolte afacerile.[/pullquote]

Clădirile respectă criteriile stricte de mediu impuse la nivel european și asigură costuri operaționale reduse, prin implementarea unor soluții tehnologice sustenabile, cum ar fi iluminatul cu LED, placare eficientă energetic, management-ul alimentării cu apă și un sistem complet de management al clădirilor.

P3 este investitor, dezvoltator și manager de proprietăți logistice europene. Având activități în toată Europa, portofoliul P3 cuprinde 145 de depozite, care totalizează 3 milioane mp de spații în nouă țări și un portofoliu de terenuri cu avize de urbanism care permit dezvoltarea de noi spații, de peste 1.3 milioane mp. Misiunea P3 este să ofere chiriașilor o experiență de primă clasă în locații logistice cheie. P3 dezvoltă proiecte durabile și ecologice la cele mai înalte standarde internaționale.

VEZI ȘI: Jungheinrich dezvăluie un stivuitor combi complet nou

În România, P3 deține cel mai mare parc logistic din țară, P3 Bucharest, achiziționat de la CA Immobilien Anlagen AG la începutul anului 2015. În această primăvară, compania va avea circa 90.000 mp în construcție în P3 Bucharest. Odată finalizate, cele trei clădiri noi vor mări portofoliul total de spații al P3 în România la circa 305.000 mp.

PointPark Properties a adoptat noul brand corporate “P3” și va folosi numele comercial P3 Logistic Parks pentru a reflecta mai bine activitatea companiei. Pentru mai multe informații despre P3 puteți accesa noul website www.p3parks.com. P3 este deținută de TPG Real Estate și Ivanhoé Cambridge.

Descarcă revista online infoTrucker – https://www.infotrucker.ro/wp-content/uploads/2015/10/infotrucker_octombrie2015.pdf sau intră pe ISSUU

Urmărește #infotrucker pe Facebook, Instagram, Twitter, YouTube

 

Follow #infotrucker