Suprastructuri

Un Scania plug-in hibrid echipat cu macara de Manjot Environnement

Scania Franța și Manjot Environnement, unul dintre carosierii specializați în bene și macarale, vin cu un camion plug-in hibrid echipat cu macara.

Acesta este primul camion plug-in hibrid cu macara și benă deschisă pentru colectarea deșeurilor menajere din Franța. Așa cum era normal, camionul beneficiază de vinieta Crit’Air 1.

Banner Infotrucker utilizare DBE 600 x 150

“Suntem parteneri de zeci de ani și comunicăm regulat cu Scania Franța. Am monitorizat îndeaproape dezvoltarea noilor șasiuri pentru a vedea cum putem adapta macaralele noastre. Spre exemplu, împreună cu divizia Scania Franța au realizat primul camion de deșeuri menajere cu benă deschisă cu CNG din Franța”, a explicat Christophe Bigre, directorul comercial Manjot.

Și pornind de la exemplul cu gaz natural comprimat, carosierul a reușit să aplice aceeași metodă și versiunii plug-in hybrid.

În plus, macaraua poate funcționa 100% într-un mod electric, ceea ce înseamnă mai puțin zgomot pentru locuitori și mai puține emisii.

VEZI ȘI: Detalii tehnice despre camionul electric Volta Zero

Camionul ales pentru transformare a fost un Scania P 360 B6x2*4NA și cu o baterie cu capacitate de 90 kWh care asigură o autonomie pur electrică de până la 60 de kilometri.

Poate utiliza B7, B100 sau HVO

Mai mult decât atât, motorul termic poate funcționa atât cu motorină B7, cu B100 – biodiesel – sau cu motorină sintetică (HVO).

“Sistemul plug-in hybrid face posibilă reducerea consumului de carburant. Într-adevăr, plecarea de pe loc este cea care duce la un consum ridicat de carburant, dar în cazul unui PHEV, aici intervine motorul electric. Iar la acest Scania, consumul de motorină scade cu până la 40% în utilizarea preponderent urbană”, a declarat unul dintre reprezentanții Scania Franța.

Din aceeași categorie...

Back to top button