Ungaria și Italia impun și ele salariul minim în transporturi
Ungaria şi Italia confirmă că noile legi privind salariul minim pentru angajații detașați, intrate în vigoare în iulie, se aplică şi în sectorul transporturilor.
Conform site-ului euload.com, ca urmare a clarificărilor cerute de IRU și asociaţia poloneză ZPMD, atât Ungaria cât şi Italia au confirmat că noile legislaţii privind salariul minim pentru angajații detașați, intrate în vigoare în luna iulie în aceste ţări, se aplică şi în sectorul transporturilor.
Dacă autorităţile Italiene au confirmat că legea intrată în vigoare la 23 iulie 2016 se aplică doar operaţiunilor care fac cabotaj, lucru relatat și de infotrucker.ro la o zi după apariția decretului, Ungaria a specificat că legea intrată în vigoare pe 8 iulie 2016 se aplică atât operaţiunilor de transport internaţional care încarcă și descarcă pe teritoriul acestei țări, cât şi celor care efectuează cabotaj.
VEZI ȘI: Italia introduce reguli mai stricte cu privire la detașarea străinilor
Ambele ţări au ales un model asemănător Franţei care presupune de semnarea unui reprezentant în aceste ţări. IRU continuă să ceară detalii autorităţilor din Italia şi Ungaria şi a informat Comisia Europeană cu privire la noile reglementări.
Pentru Ungaria salarul minim este de 639 HUF/oră.
Urmărește #infotrucker pe Facebook, Instagram, Twitter, YouTube
















