UNTRR: Camioanele așteaptă 36 ore pentru a intra din Bulgaria și peste 5 zile din Moldova și Ucraina
Camioanele așteaptă 36 ore pentru a intra în România din Bulgaria, peste 5 zile pentru a intra din Moldova și până la 11 zile pentru a intra din Ucraina, se arată într-un comunicat al UNTRR.
Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) atenționează că timpii de așteptare la frontierele României au crescut îngrijorător și s-au creat cozi de camioane de până la 20 km care blochează activitatea transportatorilor români în prag de sărbători.
La intrarea în România, transportatorii sunt forțați să aștepte zile și ore în șir pentru a putea trece frontiera, timp în care șoferii români nu au acces la facilități de hrană și instalații sanitare adecvate:
- peste 11 zile așteptare pentru transportatorii români care vin dinspre Ucraina
- 5-7 zile așteptare pentru transportatorii români care vin dinspre Moldova
- 36 de ore pentru transportatorii români care vin dinspre Bulgaria la trecerea unei frontiere interne a UE, pentru că lucrările la podul Giurgiu – Ruse sunt limitate cu strictețe la 8 ore zilnic, deși se intervine la structura metalică, ceea ce ar permite derularea lucrărilor în 3 schimburi pentru finalizarea cât mai rapidă, iar transportatorii români sunt obligați să folosească parcarea discriminatorie de la Ruse care gestionează sistemul de coadă virtuală pentru trecerea frontierei.
UNTRR a filmat cozile de camioane la trecerea frontierei Bulgariei cu România în noiembrie 2023, cele mai recente înregistrări fiind publicate aici și aici. Încă din vara acestui an, UNTRR a semnalat discriminarea inacceptabilă a transportatorilor români la Ruse, unde șoferii români sunt obligați să aștepte 24-36 ore în parcarea de camioane TIR Parking Ruse deschisă în iunie 2023 la frontieră, față de transportatorii bulgari și ucraineni care merg în față și sunt lăsați să treacă frontiera.
VEZI ȘI: Transporturi ilegale de deșeuri oprite să intre în România
UNTRR solicită intervenții urgente și coordonate ale autorităților române pentru reducerea timpilor foarte mari de așteptare la frontierele României cu țările vecine, care afectează în prezent activitatea transportatorilor rutieri și perturbă funcționarea tuturor sectoarelor economice deservite de transportatori.
În primul rând, UNTRR face apel la intervenția urgentă a Ministerului Afacerilor Interne pentru fluidizarea traficului de frontieră prin implementarea fără întârziere a măsurilor solicitate constant în ultimii ani:
- Acordarea de prioritate la frontierele externe UE ale României pentru camioanele cu documente vamale procesate – TIR/TIR EPD, care determină reducerea la minimum a sarcinilor administrative pentru transportatori și autoritățile vamale. Sistemul TIR oferă o soluție imediată pentru facilitarea trecerii frontierei României cu Ucraina și Rep. Moldova, fiind demonstrat faptul că utilizarea TIR reduce timpii de transport cu până la 80%, facilitându-se trecerea mai rapidă a frontierei și astfel mărirea capacității de procesare a autorităților vamale. Pentru deblocarea urgentă a transportatorilor rutieri români care așteaptă la acest moment până la 11 zile să intre în țară la frontierele României cu Ucraina și Moldova, UNTRR solicită să se acorde prioritate autovehiculelor care utilizează sistemul TIR și care au trimise predeclarații electronice TIR-EPD.
- Utilizarea dedicată a unor puncte de trecere a frontierei strict pentru camioane cu documente procesate vamal TIR/tranzit și camioane goale, care ar putea duce la creșterea capacității actuale de trecere a frontierei. Pentru frontiera cu Ucraina, UNTRR a identificat două puncte de trecere a frontierei care pot fi dedicate pentru transport TIR/ TIR-EPD: Vama Vicovul de Sus- Krasnoilsk (UA), pentru frontiera cu Rep. Moldova Bumbăta – Leova (MD).
- Modernizare infrastructurii la punctele de trecere a frontierelor cu țările UE și non-UE pentru creșterea fluxului și fluidizarea traficului, prin extinderea numărului de benzi de control pentru fiecare sens de circulație și realizarea unor spații de parcare corespunzătoare
- Dimensionarea corectă a personalului vamal și a procedurilor de lucru. Transportatorii rutieri se plâng că personalul vamal nu lucrează în intervalul orar 07:00-10:00 dimineața și nici în intervalul 19:00-20:00 seara și că se așteaptă cu orele pentru prelucrarea documentelor vamale, timp care se adaugă la zilele de așteptare pentru trecerea frontierei. În lipsa unui personal suficient și bine instruit și a unor proceduri de lucru adecvate, dacă se pierde mult timp la trecerea frontierelor, dacă procedurile nu sunt armonizate și dacă toate acestea pot duce și la plăți neoficiale, atunci transporturile sunt întârziate și economia este penalizată.
- Măsuri urgente de coordonare instituțională atât națională, cât și transfrontalieră pentru reducerea timpilor de așteptare în frontiere și fluidizarea traficului.
De asemenea, UNTRR face apel la intervenția imediată a Ministerului Afacerilor Externe și a Eurodeputaților români pentru eliminarea discriminării transportatorilor rutieri români din parcările de camioane de la Ruse, cu atât mai mult cu cât se pare că același investitor va realiza o parcare similară la Vidin. La Ruse situația s-a înrăutățit, timpul de așteptare a crescut la peste 36 ore pentru camioane, pentru a trece o frontieră internă a UE, din care 3 ore pentru a intra în parcările obligatorii, 26-30 ore așteptare în parcări, 5-6 ore în coadă pentru a trece frontiera, iar vara și timpii de așteptare sunt de 2-3 zile pentru camioane.
UNTRR solicită Guvernului României intensificarea acțiunilor pentru integrarea României în spațiul Schengen cât mai curând posibil și reducerea poverii administrative la punctele de trecere a frontierelor, prin utilizarea sistemului TIR pe relațiile cu țările non-UE.















