ȘtiriTop News

Unul din 7 șoferi de camion utilizează telefonul mobil la volan, în Franța

Cerema (Centrul de studii și expertiză privind riscurile, mediul, mobilitatea și planificarea) a efectuat un studiu privind utilizarea telefonului mobil la volan de către șoferi, în Franța, iar rezultatele sunt îngrijorătoare.

Conform studiului, 8% dintre șoferi, respectiv 14% dintre șoferii de camion țin telefonul mobil în mână, în timp ce conduc pe autostradă. Pentru aceștia din urmă, cifra ajunge chiar la 25%, inclusiv cei care își urmăresc un ecran.

Unul din 7 șoferi de camion utilizează telefonul mobil la volan, în Franța

Timp de două luni, în mai și iunie, o echipă de observatori a străbătut cinci secțiuni de autostrăzi (A1, A7, A10, A13 și A77) din Franța, într-o camionetă, la diferite ore ale zilei. Aceștia au constatat că unul din 12 șoferi, respectiv unul din 7 șoferi de camion țin un telefon mobil în mână în timp ce conduc.

În ceea ce privește șoferii de camion, constatarea este și mai alarmată dacă îi adăugăm pe cei care sunt atenți la un ecran în timp ce conduc (ecran atașat în general la tabloul de bord). Astfel, procentul șoferilor de camion care nu sunt concentrați la drum ajunge la 25%.

Christophe Boutin, delegat general al ASFA (Asociația companiilor franceze de autostrăzi) este de părere că șoferii de camion subestimează riscurile.

VEZI ȘI: Închisoare și confiscarea mașinii pentru frânare intenționată în fața unui camion

„Șoferii de camion conduc cu viteze mai reduse, așa că probabil își imaginează că își pot permite acest tip de comportament. Însă, cântăresc mult mai mult decât o mașină, astfel încât consecințele unui accident sunt potențial mult mai grave”, spune Boutin.

În plus, nu au fost luate în considerare alte comportamente riscante, cum ar fi atingerea telefonului plasat lângă sau pe genunchi sau utilizarea dispozitivelor hands-free cu fir, interzise din 2015.

Rezultatele nu surprind

Aceste rezultate nu sunt însă surprinzătoare. Potrivit unui sondaj Harris Interactive publicat în iulie 2020, 65% dintre șoferii chestionați (și chiar 79% dintre cei sub 35 de ani) au declarat că interacționează cu un ecran în timp ce conduc.

Totuși, telefonul mobil înmulțește cu trei riscul de accidente pe drumuri. De altfel, unul din 8 accidentele mortale de pe autostrăzile din Franța au drept cauză utilizarea telefonului mobil la volan.

În Franța, amenda forfetară pentru utilizarea telefonului mobil la volan este de 135 de euro (90 de euro redusă) și 3 puncte penalizare.

Din aceeași categorie...

Back to top button