UPS folosește o combinație de 32 de metri între Madrid și Barcelona

Gigantul logistic UPS a început să folosească în Spania o combinație de 32 de metri lungime, cu două semiremorci normale.
Combinația, tractată de un model Scania R 590, este operată de subcontractorul Grupo Carrasco. Ea poate fi folosită pe anumite drumuri din Spania, unde limitele maxime sunt de 32 de metri lungime și 70 de tone.
În cazul de față, combinația cu două semiremorci va asigura o conexiune permanentă între Madrid și Barcelona, de cinci ori pe săptămână. Astfel, nu se așteaptă probleme de manevrabilitate, deorece camionul va fi folosit doar pe autostradă, între două centre de distribuție.
Deoarece serviciile de curierat înseamnă de obicei volume mari și greutăți mai mici, cele două semiremorci sunt conectate prin intermediul unui proțap cu o singură axă.
VEZI ȘI: UE pregătește noi reguli privind dimensiunile și greutățile camioanelor. Vezi propunerile!
La prezentare, UPS a susținut că principalul avantaj al combinației este unul legat de mediu. Emisiile de gaze cu efect de seră sunt cu peste 30% mai mici decât pentru două combinații standard cap tractor cu semiremorcă.
Aceeași economie este de așteptat și în ce privește consumul de carburant. În plus se elimină costurile generate de al doilea șofer și al doilea cap tractor.