Urbino 12 Hydrogen prezentat în premieră mondială la summit-ul UITP

Urbino 12 Hydrogen prezentat în premieră mondială la summit-ul UITP

Producătorul polonez de autocare și autobuze Solaris a expus la summit-ul UITP desfășurat la Stockholm două modele cu zero emisii: Urbino 12 electric și Urbino 12 Hydrogen.

Prezentat în premieră mondială în cadrul summit-ului UITP de la Stockholm, Urbino 12 Hydrogen, care transformă hidrogenul în energie electrică, completează oferta de modele cu zero emisii a producătorului polonez.

Solaris crede că viitorul transportului public de mărfuri și persoane în cadrul orașelor este unul electric, motiv pentru care a investit masiv în această direcție. Prognozele confirmă această direcție de schimbare – se estimează că în următorul deceniu ponderea autobuzelor cu emisii zero în numărul de vehicule noi înmatriculate va crește la aproape 60%.

Pentru cei care nu știu, Solaris este printre primii producători de autobuze care au lansat pe piață un model 100% electric, acesta fiind rezultatul eforturilor directe ale departementului propriu de cercetare și dezvoltare.

În timp ce autobuzele electrice și troleibuzele au devenit o bază pentru compania poloneză, aceasta și-a îndreaptat acum privirea către tehnologia cu pile de combustie pe bază de hidrogen, pe care o percepe ca fiind încă o ramură de mobilitate, care completează gama actuală de vehicule.

Prima experiență în domeniul hidrogenului pentru Solaris a fost atunci când a proiectat vehiculele cu baterii care utiliza pile de combustie drept range extender. În cadrul inițiativei JIVE, Solaris a livrat două autobuze electrice Urbino 18.75 m către Hamburg și 10 troleibuze cu range extinder pe bază de hidrogen către Riga.

VEZI ȘI: ZF prezintă primul airbag lateral exterior pre-coliziune

Tehnologia pilelor de combustie pe bază de hidrogen utilizată pentru generarea de energie electrică permite autobuzelor să efectueze transport cu zero emisii pe distanțe mai lungi.

Avantajele hidrogenului ca sursă de energie sunt indiscutabile. Datorită densității și greutății sale reduse, acesta poate constitui o sursă de energie curată pentru vehicule și le poate permite să parcurgă o distanță de până la câteva sute de kilometri.

Utilizând electroliza inversă, pilele de combustie pe bază de hidrogen au dimensiuni relativ mici, generând energie în timpul funcționării vehiculului. Realimentarea cu hidrogen nu durează foarte mult și este destul de convenabilă, fiind în esență aproape identică cu realimentarea vehiculului cu motorină.

Solaris Urbino 12 Hydrogen
Noul autobuz produs de Solaris este echipat cu o pilă de combustibil de ultimă oră care acționează ca o micro centrală electrică pe bază de hidrogen la bordul vehiculului.

Datorită utilizării tehnologiei avansate, autobuzul va fi capabil să acopere până la 350 km cu o singură alimentare. Într-o pilă de combustie cu hidrogen, energia electrică este generată într-un proces numit electroliză inversă, care este ulterior transmisă direct motorelor electrice.

Produsele unice care apar în urma reacției chimice sunt: căldură și aburul. În consecință, vehiculul nu generează nicio substanță nocivă.

Propulsia lui Urbino 12 Hydrogen este asigurată de axa electrică ZF AVE 130 cu motoare electrice integrate de 125 kW,fiecare, ce sunt alimentate de un set de pile de combustie cu puterea de 60 kW.

Autobuzul vine și cu o baterie Solaris High Power, care va susține pilele de combustie ori de câte ori nevoia de energie este cea mai mare.

Bateria este încărcată cu energie derivată din hidrogen și de la sistemul de frânare care recuperează energie. De asemenea, aceasta poate fi reîncărcată cu ajutorul unei prize de tip plug-in.

În ceea ce privește tehnologia de stocare a hidrogenului, Urbino 12 Hydrogen vine cu soluții de vârf.

Hidrogenul este comprimat în formă gazoasă la o presiune de 350 bari în 5 rezervoare de 312 litri, amplasate de-a lungul acoperișului autobuzului. Datorită utilizării rezervoarelor de hidrogen de tip 4, inginerii Solaris au reușit să reducă masa lor cu cca. 20% comparativ cu modelului anterior.

Setul de rezervoare compozite, plasate longitudinal deasupra primei axe a autobuzului, permite o capacitate de stocare a hidrogenului de 36.8 kg.

Urbino 12 Hydrogen are o masă totală de 19.200 Kg și o capacitate maximă de transport de 87 de persoane, din care 29 pe scaune.

Pentru a reduce la maximum consumul de energie, Urbino 12 Hydrogen va dispune de un sistem de climatizare cu o pompă de căldură CO2 care permite utilizarea căldurii reziduale din pila de combustie.

Această soluție garantează o eficiență foarte ridicată și permite creșterea și mai mult a autonomiei.

Bolzano și Paris au comandat primele autobuze
Cunoscut pentru investițiile sale în soluții moderne și ecologice, Bolzano este primul oraș care a comandat autobuze Urbino 12 Hydrogen. Contractul de achiziție semnat cu SASA Bolzano include și un pachet de service și mentenență de 8 ani.

De asemenea, contractul cuprinde și pregătirea șoferilor și mecanicilor, care pune accentul pe aspectele de siguranță ale utilizării și servisare a vehiculelor cu hidrogen.

În cadrul summit-ului UITP, reprezentanții Solaris și cei ai Régie Autonome des Transports Parisiens (RATP) au semnat un contract de închiriere și testare a Urbino 12 Hydrogen.

RATP va testa autobuzul timp de 10 săptămâni (aprilie-iunie 2020) în fluxul normal de transport. Acesta este un alt pas făcut de RATP în pregătirile pentru transformarea flotei sale într-un cu zero emisii.

În luna mai, RATP a semnat un contract cu Solaris pentru livrarea autobuzului electric Urbino 8.9 LE cu opțiunea de a extinde comanda pentru alte autobuze electrice cu o valoare totală de 10 milioane de euro.

Follow #infotrucker

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.