Bus

VHH comandă 100 de autobuze electrice MAN Lion’s City E

Verkehrsbetriebe Hamburg-Holstein GmbH (VHH) a semnat al patrulea contract pentru autobuze electrice MAN, de data aceasta comanda fiind de până la 100 de unități Lion’s City 12 E.

MAN a câștigat patru dintre cele opt loturi licitate de VHH, care a comandat deja 48 de autobuze electrice MAN Lion’s City E din contractul cadru de până la 100 de unități. Livrarea se va face la sfârșitul anului 2023 și începutul lui 2024.

Banner Infotrucker utilizare DBE 600 x 150

VHH are deja experiență cu autobuzele electrice MAN. La finalul lui 2019, operatorul a comandat primele 17 vehicule MAN Lion’s City 12 E. Următoarea comandă a fost pentru 20 de unități, iar anul trecut compania a comandat 30 de autobuze solo și 6 versiuni articulate.

Autobuzele comandate acum au 12 metri lungime, trei uși și câte șase pachete de baterii, cu o capacitate totală de 480 kWh. Ele vor fi echipate cu noul sistem de aer condiționat al MAN pe bază de CO2, mai eficient și mai ecologic.

VEZI ȘI: Prim contact cu autobuzul electric MAN Lion’s City E, în București

De când a început producția de serie, în 2020, MAN a primit comenzi pentru peste 1.000 de autobuze electrice. Anul trecut, aproximativ 12% dintre autobuzele urbane vândute de MAN în Europa (UE 27+3) au fost modele electrice.

”Obiectivul nostru este de a aduce și mai multe autobuze electrice pe șosea. Până în 2025, jumătate dintre autobuzele noastre urbane noi vor fi fără emisii locale. Iar cinci ani mai târziu, în 2030, estimăm că 90% dintre autobuzele noastre vor fi electrice cu baterii”, a declarat Heinz Kiess, șef de Marketing Autobuze la MAN Truck & Bus.

Din aceeași categorie...

Back to top button