Noul gazon pentru Arena Națională este transportat de Vio Transgrup, unul din cei mai experimentați furnizori de transport cu temperatură controlată din România.
Stadioanele de fotbal, precum Arena Națională, au nevoie de gazon de înaltă calitate, cultivat în condiții atent controlate și transportat de furnizori fiabili, cu experiență în astfel de transporturi.
Din acest motiv, contractul pentru transportul noului gazon a fost atribuit companiei Vio Transgrup. De altfel, este pentru a treia oară când compania târgovișteană livrează gazon pentru Arena Națională.
Primele camioane frigorifice, încărcate cu noul gazon 100% natural din Bratislava, au ajuns la București duminică, 8 septembrie, anunță iAMsport.ro.
Din cauza condițiilor meteo, nu toate rulourile de gazon au fost încărcate. Astfel, compania târgovișteană va efectua un nou transport la începutul săptămânii viitoare. Transportul gazonului pentru un singur teren de fotbal necesită aproximativ 24 de camioane frigorifice cu temperatură controlată.
VEZI ȘI: Furturile de marfă au atins cote alarmante în Europa
Într-o declarație pentru iAMsport.ro, Iulian Dan, CEO al Vio Transgrup, spune că gazonul este transportat la temperatura optimă de +3 grade Celsius. Compania are multiple livrări de gazon în România și Ungaria.
Potrivit bunelor practici, pentru ca gazonul să ajungă în stare optimă la destinație, temperatura trebuie mai întâi scăzută. Apoi, aceasta se ajustează treptat în timpul transportului.
Vio Transgrup este unul dintre cei mai mari și vechi transportatori din România. Compania este certificare TAPA TSR 1 și oferă transporturi FTL și LTL în UE și în afara sa.

















