Violeta Bulc invitată să intervină în problema limitelor de tranzit pentru camioane din Tirolul austriac

Violeta Bulc invitată să intervină în problema limitelor de tranzit pentru camioane din Tirolul austriac

Miniștrii de transport ai Germaniei și Italiei au semnat o scrisoare comună adresată Violetei Bulc, privind situația limitelor de tranzit pentru camioane din Tirolul austriac.

Germania și Italia solicită sprijinul comisarului european pentru transport în privința limitelor de tranzit pentru camioane din pasul Brenner.

Pe 26 iunie 2019, Danilo Toninelli și Andrea Scheuer au semnat o scrisoare comună adresată comisarului pentru transport al Comisiei Europene, Violeta Bulc, solicitându-i în mod clar să invite autoritățile austriece să retragă toate măsurile restrictive împotriva camioanelor, respectiv să renunțe la punerea în aplicare a măsurilor suplimentare restrictive.

Cei doi miniștri îi Violetei Bulc să invite în mod clar autoritățile austriece să retragă toate măsurile restrictive și să se renunțe la punerea în aplicare a măsurilor suplimentare restrictive propuse.

În cadrul scrisorii, cele două țări avertizează că în cazul în care situația nu se rezolvă pe cale amiabilă, vor face apel împotriva Austriei la Curtea Europeană de Justiție.

VEZI ȘI: XPO utilizează camioane extra-lungi pentru transportul de mărfuri între Spania și Maroc

Apelul se referă, de asemenea, la noile limitele de tranzit pentru camioane pe care Viena le-ar putea introduce de la 1 august 2019. Potrivit Italiei și Germaniei, aceste limitări de tranzit încalcă legea europeană și dăunează pieței unice europene, dăunând serios competitivitățății companiiilor italiene.

Follow #infotrucker

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.