Volkswagen Autovehicule Comerciale iniţiază dialogul pentru mobilitate urbană la Hanovra

Sub titlul „Oraşul inteligent – Interconectarea şi divizarea sustenabilă a mobilităţii”, Volkswagen Autovehicule Comerciale a organizat împreună cu oraşul Hanovra o zi a viitorului pe tema provocărilor conceptelor inteligente de trafic şi logistică. Cercetători renumiţi din domeniul traficului şi al viitorului au discutat despre strategiile viitorului în vederea redefinirii spaţiului complex de viaţă din mediul urban, pentru a permite mobilitatea eficientă individuală, conformă cu nevoile şi menajatoare de resurse.

Primarul general al oraşului Hanovra, Stefan Schostok, a apreciat în discursul său de deschidere forumul de experţi iniţiat de Volkswagen Autovehicule Comerciale: „Datorită schimbărilor societăţii şi ale tehnicii, astăzi suntem confruntaţi cu noi provocări, precum cerinţele crescute faţă de flexibilitatea şi mobilitatea companiilor şi oamenilor, modificarea comportamentului de consum şi o conştientizare mai ridicată a nevoii protecţiei mediului. E-commerce-ul şi dezvoltarea proceselor de producţie, numite Industria 4.0, accelerează acest proces şi oferă totodată noi posibilităţi şi şanse.”

Volkswagen Autovehicule Comerciale iniţiază dialogul pentru mobilitate urbană la Hanovra

Schostok a mai spus că Hanovra a devenit în ultimele şase decenii un centru al mobilităţii şi un centru excelent pentru logistică, iar în acest sens o contribuţie importantă au avut Volkswagen Autovehicule Comerciale, precum şi multe alte companii din industria auto şi industria furnizoare a acestui domeniu.

Primarul general a mai explicat că oraşul Hanovra are sarcina de a dezvolta un management integrat al traficului şi mobilităţii şi de a concepe dezvoltarea structurilor de trafic şi urbanistice existente. În acest sens trebuie pus accent, printre altele, pe  dezvoltarea unor concepte pentru o logistică urbană funcţională, eficientă şi sustenabilă.

Din partea organizatorului, ziua viitorului a fost deschisă de Dr. Eckhard Scholz, preşedintele Consiliului de Administraţie al Mărcii Volkswagen Autovehicule Comerciale: „Autovehiculele comerciale ușoare asigură cea mai mare parte a transportului urban pentru servicii şi aprovizionare. Fiind unul dintre cei mai mari producători şi producând de aproape 60 de ani modelul Transporter în Hanovra, ne simţim obligaţi să contribuim la conceperea mobilităţii urbane viitoare.”

În prezentarea sa de deschidere, Scholz a mai arătat soluţii fezabile pentru traficul urban de aprovizionare. De la motoare diesel convenţionale, cu măsuri de optimizare a consumului prin recuperarea energiei de frânare, sistemul automat Start-Stop şi până la motoare cu gaz şi propulsii hibride şi propulsii pur electrice, Volkswagen Autovehicule Comerciale oferă încă de azi tehnologii de reducere sau chiar eliminare completă a emisiilor de CO₂. Autovehiculele electrice sunt în oraş mijloacele de transport ideale pentru servicii şi aprovizionare, deoarece trebuie să parcurgă rute repetate de până la 100 de kilometri pe zi şi pot fi reîncărcate peste noapte în parcările companiilor de aprovizionare, ale administraţiilor oraşului, furnizorilor de energie şi ale altor administratori de flote. În Hanovra, Volkswagen Autovehicule Comerciale a testat pe termen lung cu mare succes autovehicule electrice Caddy pentru administraţii locale şi furnizorul local de energie electrică, enercity.

Disponibilitatea de a utiliza autovehicule comerciale uşoare electrice pentru transportul urban este mare din partea parcurilor auto comunale şi a multor altor utilizatori comerciali, de exemplu a celor din domeniul logisticii. În privinţa costurilor de exploatare şi a legislaţiei privind protecţia mediului există doar avantaje. „Motorul electric nu necesită o întreţinere amplă. La nivel local are emisii zero şi este potrivit mai ales atunci când presupune scutirea de taxe de poluare şi taxe de drum.” Conform celor spuse de Scholz, este însă adevărat că încă există obstacole în ceea ce priveşte costul general al autovehiculului, din cauza preţurilor mari ale acumulatorilor. De asemenea trebuie create stimulente financiare şi avantaje privind traficul, pentru a încuraja mai mult impunerea propulsiei electrice.

În continuarea evenimentului s-au mai discutat opţiunile pentru acţiuni concrete de interconectare a traficului şi eliminare a emisiilor, fără a limita mobilitatea persoanelor şi a bunurilor. Un element central au fost de asemenea noile medii digitale, care nu permit doar modele comerciale inovatoare prin sharing (partajare) şi connectivity (interconectare), ci deschide de asemenea şi forme complet noi pentru implicarea în politica la nivel comunal.
Scholz a mai subliniat că Volkswagen Autovehicule Comerciale intenţionează continuarea dialogului cu oraşul şi alţi parteneri. Forumurile de experţi pot fi o soluţie în acest sens, la fel ca şi proiecte de studii şi alte proiecte-pilot cu flote de autovehicule. Marca Volkswagen Autovehicule Comerciale este interesată să se implice când orașul va iniţia dialogul pentru viitor „Hanovra 2030” cu cetăţenii săi.

Follow #infotrucker