ȘtiriUtilitare ușoare

Volkswagen a lansat oficial pe piață noul Crafter

Cu doar două săptămâni înaintea debutului celui mai mare târg dedicat vehiculelor comerciale, IAA Hanovra, Volkswagen Vehicule Comerciale a lansat, în premieră mondială, noul Crafter.

Cu masa totală maximă autorizată cuprinsă între 3 și 5.5 tone, un volum de până la 18.4 metri cubi, și posibilitatea de a alege un model dintr-o gamă foarte variată, noul Crafter se anunță un competitor serios pe segmentul vehiculelor comerciale ușoare.

Volkswagen a lansat oficial pe piață noul Crafter

După ce Daimler AG a renunțat să mai producă Crafter pentru Volkswagen pe motiv că are nevoie de întreaga facilitate de producție pentru noul Sprinter, producătorul din Wolfsburg a fost nevoit să dezvolte de la zero noul Crafter – în baza cerințelor specifice ale clienților iar acest lucru este ușor de observat. Noul Crafter folosește în mod optim structura  „fratelui său mai mic”, a șasea generație Volkswagen Transporter.

În versiunile Furgon și Kombi, noul Crafter este disponibil în diverse lungimi (5.986 mm, 6.836 mm sau 7.391 mm pentru furgonul), precum și înălțimi (2.355 mm, 2.590 mm sau 2.798 mm pentru furgon).

Pe lângă acestea, vă sunt oferite și variante deschise – versiunile cu cabină simplă sau cabină dublă, cu diferite lungimi, cu sau fără soluții pentru suprastructuri, de exemplu, în versiunea pick-up, cu suprastructură tip unui furgon sau benă basculabilă pe 3 direcții.

VEZI ȘI: Inginer Volkswagen pledează vinovat în scandalul Dieselgate

În special, dintr-o perspectivă practică, noul Crafter impresionează prin funcții excelente, pregătire de excepție pentru diferite utilizări și dimensiuni optimizate: în versiunea cu tracțiune față, oferă o capacitate de încărcare maximă de 18,4 mc cu o masă totală maxim autorizată cuprinsă între 3.0 – 4.0t.

Cu o lățime a spațiului de încărcare dintre pasajele roților de 1.380 mm și o lungime maximă a spațiului de încărcare de 4.855 mm asigură cele mai bune dimensiuni de încărcare din clasa sa.

Încărcarea noului Crafter se realizează ușor datorită deschiderii de 1311 mm a ușii glisante, a unei înălțimi de încărcare de numai 570 mm pentru versiunile cu tracțiune față și a unei deschideri opționale la 270 de grade pentru ușile spate.

Noua utilitară mare din gama Volkswagen oferă o soluție ingenioasă pentru asigurarea încărcăturilor, acestea putând fi fixate „din toate părțile”. Șinele de ancorare sub forma unor profiluri brevetate pentru industria aeronautică sunt integrate în pereții laterali, peretele despărțitor, în plafon și în podea.

Șasiul a fost complet redesenat și adaptat în detaliu, fiind echipat pe față cu suspensie McPherson și cinci variante diferite pentru puntea spate rigidă și arcuri parabolice progresive în unele versiuni derivate.

Direcția electromecanică care este introdusă pentru prima dată în acest segment asigură o manevrare excelentă, indiferent de gradul de încărcare. Această precizie îmbunătățită a direcției și reacțiile exacte asigură, de asemenea, o reducere semnificativă a emisiilor de dioxid de carbon datorită consumului adaptiv de energie.

În plus, a fost optimizată ergonomia spațiului de lucru al șoferului. Se pot comanda trei variante diferite ale unui scaun opțional cu suspensie ergonomică ergoConfort ce poartă sigiliul AGR (Aktion Gesunder Rücken E.V.) cu suporturi reglabile pentru zona lombară și funcție de masaj.

Printre dotările standard ale noului Crafter se numără geamurile electrice, închidere centralizată cu telecomandă wireless și soluțiile de depozitare practice și ergonomic proiectate pentru telefon mobil, laptop și tabletă, mănuși de lucru și multe altele.

O multitudine de sisteme de asistență
Mulțumită direcției electromecanice, utilizată în premieră în această clasă de autovehicule, noul Crafter oferă o gamă foarte extinsă de sisteme de asistență activă la condus, ca de exemplu, sistemul activ de menținere a benzii de deplasare (Lane Assist), un sistem de asistență la parcare (Park Assist) și un sistem de asistență la manevrarea unei remorci (Trailer Assist).

Alte sisteme de asistență, unele dintre acestea fiind dotări opționale, includ sistemul de tempomat adaptiv „ACC Follow to Stop”, sistemul de frânare de urgență Front Assist, sistemul standard automat de frânare post-coliziune, sistemul de asistență pentru vânt lateral, comanda automată de reducere a fazei lungi prin sistemul de asistență pentru sistemul de iluminat și multe altele.

Sistemele de siguranță pasivă disponibile includ – alături de airbagurile frontale, laterale și cele pentru cap, pentru șofer și pasagerul față – o cameră video spate, un sistem de avertizare pentru traficul din spate și protecție laterală bazată pe senzori care a fost dezvoltată special pentru noul Crafter.

VEZI ȘI: Primele informații și imagini cu noul MAN TGE

Noul Crafter oferă diferite soluții bine gândite pentru producătorii de suprastructuri: o podea de încărcare universală opțională este prevăzută cu mecanisme de montare pentru rafturi, pentru ca sistemele de rafturi existente din autovehiculele închiriate sau modelele anterioare să poată fi instalate pentru toți furnizorii obișnuiți de soluții personalizate.

În plus, noul Volkswagen Crafter va fi primul autovehicul din clasa sa care va oferi echipamente modulare suplimentare opționale. Disponibile din fabrică ca dotare opțională sunt un al doilea compresor pentru refrigerare sau aplicațiile pentru produse proaspete, patru variante pentru o a doua baterie, un al doilea sistem de aer condiționat și un al doilea schimbător de căldură pentru sistemul de încălzire auxiliar cu funcționare pe bază de combustibil.

În plus, noul Crafter oferă o interfață integrată de gestionare a parcului auto FMS ca interfață funcțională telematică pregătită, care poate fi combinată cu oricare dintre soluțiile telematice disponibile în general pe piață. Acest lucru facilitează integrarea noul Crafter în parcurile auto existente.

O gamă nouă de motoare
Era firesc ca după scandalul Dieselgate, Volkswagen să vină cu schimbări majore în ceea ce privește motorizările diesel. Astfel, motoarele Euro 6 au fost îmbunătățite și sunt bazate pe platforma diesel modulară („MDB”).

Motorul de 2.0 l TDI, „EA 288 Commercial”, care a fost dezvoltat suplimentar pentru Crafter, este disponibil cu tracțiune față la trei versiuni diferite de putere pentru piețele Euro 6: 75 kW (102 CP), 103 kW (140 CP) și 130 kW (177 CP) în variantă BiTurbo.

Motorul TDI de 1968 cc este montat transversal și este înclinat la opt grade spre puntea față, lucru ce conduce la o lungime mai scurtă de echipare și, prin urmare, asigură mai mult spațiu pentru șofer și sarcina utilă. Toate motoarele îndeplinesc standardul de emisii Euro 6 și sunt prevăzute cu  sistem stop-start ca dotare standard.

Per total, aceste motoare sunt, în medie, cu 15% mai eficiente din punctul de vedere al consumului de combustibil.

Noul Crafter obține calificative bune și pentru robustețea sa și gradul redus de uzură, pentru costurile de întreținere și reparații, toate acestea având un efect pozitiv asupra costului total de proprietate (TCO) de-a lungul ciclului de funcționare al autovehiculului.

De la jumătatea anului 2017, Volkswagen va introduce în ofertă sistemul de tracțiune integrală 4MOTION cu un motor montat transversal și sistemul de tracțiune spate cu motor montat longitudinal.

Din aceeași categorie...

Back to top button