Producătorul suedez de camioane electrice Volta Trucks a anunțat confirmarea comenzilor pentru primele 300 de sloturi de producție din 2023.
Volta Trucks a început anul 2023 cu confirmarea ordinelor de fabricare pentru primele 300 de camioane electrice Volta Zero. Conform producătorului, primele camioane au fost rezervate de clienți de top.
Odată livrate, noile camione vor aduce companiei venituri asociate de peste 85 de milioane de euro. Comenzile pentru cele 300 de unități acoperă o proporție semnificativă din obiectivele de producție ale Volta Trucks din 2023.
Producția de serie a modelului Volta Zero va debuta la începutul trimestrului al doilea al acestui an, la fabrica din Steyr (Austria). Volta Zero este primul camion electric de tonaj mediu destinat exclusiv livrărilor urbane.
VEZI ȘI: Test cu camionul electric Renault Trucks E-Tech D 16T: Esențial
”În primele săptămâni din 2023, Volta Trucks a făcut progrese importante, confirmând comenzi pentru peste 300 de camioane. Acestea acoperă o proporție semnificativă din obiectivele noastre de producție din 2023, încă înainte de începerea testelor pilot. Aceasta demonstrează calitățile atrăgătoare ale modelului Volta Zero și încrederea pe care o au clienții. Volta Trucks se îndreaptă spre un prim an de producție și vânzări de succes”, a declarat Essa Al-Saleh, CEO al Volta Trucks.
















