Bus

Volvo Buses lansează autobuzul interurban Volvo 8900 Electric

Volvo Buses lansează noul Volvo 8900 Electric, un model cu intrare joasă pentru operațiuni urbane, interurbane și navetă.

Modelul este oferit în configurații cu două și trei axe, cu o capacitate de până la 110 pasageri. Primele versiuni vor fi disponibile în anumite piețe europene din 2025.

Sistemul de propulsie poate fi configurat cu unul sau două motoare, oferind o putere de până la 400 kW (540 CP). În combinație cu sistemul modular de baterii, de până la 540 kWh, Volvo 8900 Electric devine potrivit pentru majoritatea operațiunilor urbane extinse și interurbane.

Volvo Buses lansează autobuzul interurban Volvo 8900 Electric

”Electromobilitatea continuă să crească în Europa, iar Volvo Buses a adunat peste 10 ani de experiență directă, alături de clienți și parteneri. Era logic să includem soluții pentru operațiuni interurbane, tranzit și navetă. Volvo 8900 Electric este un produs european dedicat și un nou pas major în eforturile noastre de a oferi soluții sustenabile și eficiente de transport de persoane”, a declarat Thomas Nylund, șeful Volvo Buses Europa.

VEZI ȘI: Test cu Volvo FM și FH Electric: Amintiri din era diesel

Volvo 8900 Electric este construit pe noul șasiul Volvo BZR Electric, o platformă bazată pe arhitectura comună de electromobilitate a Volvo Group. Caroseria lui 8900 Electric va fi construită de partenerul MCV.

Noul model vine cu toate sistemele active de siguranță ale Volvo Buses, inclusiv cele special proiectată pentru protecția utilizatorilor vulnerabili ai drumurilor. Un exemplu este sistemul de avertizare la coliziuni, care reacționează nu doar la vehicule, cum este cerința legală, ci și la pietoni și bicicliști.

Din aceeași categorie...

Back to top button