Volvo Defense și-a prezentat gama completă de vehicule militare la DSEI 2025
Volvo Defense a prezentat la DSEI (Marea Britanie) gama completă de vehicule militare și soluții pentru apărare, dezvoltate pe platforme comerciale, de la camionul blindat Volvo FMX 4×4 la motorul marin D6 DPI.
Volvo Defense și-a reafirmat poziția de partener strategic pentru forțele armate NATO prin participarea la DSEI – Defence and Security Equipment International, una dintre cele mai mari expoziții globale dedicate industriei de apărare și securitate.
Suedezii au expus o gamă diversă de vehicule militare și soluții bazate pe platforme comerciale consacrate, demonstrând avantajele aduse de tehnologia comună între aplicațiile civile și cele de apărare.
Vedeta standului a fost camionul militarizat Volvo FMX 4×4, proiectat pentru performanță atât pe șosea, cât și în teren accidentat.
Modelul dispune de cabină blindată, vizibilitate optimă și opțiuni integrate de comunicații, fiind adaptat pentru operațiuni în condiții extreme. Platforma sa, comună cu versiunile comerciale, garantează disponibilitate ridicată, costuri reduse pe durata de viață și o logistică simplificată – avantaje esențiale pentru clienții din apărare.
Încărcătorul Volvo L60H cu cabină protejată
La stand se află și încărcătorul frontal Volvo L60H, echipat cu cabină protejată, conceput pentru sarcini grele în cele mai solicitante condiții. Structura robustă și trenul de rulare optimizat asigură performanțe de durată, iar accesul facil la punctele de întreținere și intervalele extinse de service reduc timpii de staționare.
Volvo Defense aduce în atenția vizitatorilor și noua generație de propulsie marină D6 DPI, un pachet de 480 CP destinat ambarcațiunilor tactice și de răspuns rapid.
Motorul în 6 cilindri, combinat cu transmisia DPI cu elice dublă și ambreiaj hidraulic, oferă performanță, eficiență și fiabilitate, cu costuri reduse de întreținere și intervale mari de service.
Tehnologie avansată pentru operațiuni sigure și conectate
Toate produsele prezentate se bazează pe platforma CAST (Common Architecture and Shared Technology) a Volvo Group, ceea ce permite integrarea unor soluții precum sisteme autonome și capabilități anti-dronă.
Această abordare asigură interoperabilitate, mentenanță simplificată și economii semnificative pe termen lung, elemente esențiale pentru operațiunile moderne de apărare.


















