Volvo Trucks a câştiga premiul „if“ pentru design

Noul Volvo FH câştigă prestigiosul premiu de design “If”, impunându-se în faţa a mii de produse la nivel internaţional şi impresionând un juriu de experţi. Premiul de design de produs „If” recunoaşte realizările remarcabile din domeniul designului de produs, având o istorie de peste 60 de ani. Doar cele mai bune designuri din cele 17 categorii sunt selectate de juriu. Anul acesta au fost înscrise în competiţie 3249 de produse.

Noul autocamion Volvo FH a primit premiul în prima categorie – design din domeniul transporturilor şi vehiculelor speciale. Criteriile de evaluare includ calitatea designului, gradul de inovaţie, impactul asupra mediului, funcţionalitatea şi siguranţa. Profesorul Fritz Frenkler, preşedintele juriului, a declarat că a fost impresionat de calitatea înaltă a propunerilor, pasiunea pentru inovaţie şi curajul producătorilor în transpunerea propriilor idei. „Acest premiu reprezintă mai mulţi ani de muncă asiduă şi este un tribut adus creativităţii şi spiritului inovator pe care noi, cei de la Volvo Trucks îl avem”, a declarat Rikard Orell, director de design în cadrul companiei.

Volvo Trucks a câştiga premiul „if“ pentru design

Identitatea de design
Dotat cu tehnologie pentru economisirea combustibilului, elemente de ergonomie care cresc eficienţa, sisteme active şi pasive de siguranţă, alături de o excelentă manevrabilitate, noul Volvo FH a fost construit pentru a stabili noi standarde în industria de autocamioane. În acelaşi timp, el încorporează valorile specifice companiei. „Atunci când am creat noul Volvo FH, s-a pus un mare accent pe design şi pe aspectul emoţional al camionului – elemente cărora, de obicei, nu li se acordă prioritate în cazul vehiculelor comerciale”, a adăugat Rikard. „Rezultatul este un autocamion care îţi oferă, atât din punct de vedere emoţional cât şi practic, satisfacţia de a-l conduce şi de a te odihni în el, fără niciun conflict între formă şi funcţionalitate, ambele acţionând în perfectă armonie”.

Volvo Trucks a câştiga premiul „if“ pentru design

În jur de 2000 de reprezentanţi la nivel internaţional din domeniul designului, media, afacerilor şi mediului politic, au participat la evenimentul de acordare a premiilor în Munchen, Germania. Excavatorul compact ECR88D produs de Volvo Construction Equipment a câştigat, de asemenea, un premiu „If”, marcând astfel un succes dublu pentru Grupul Volvo.

Follow #infotrucker