GreenZoneTop News

Volvo Trucks, lider pe segmentul de camioane electrice în Europa și SUA

Volvo Trucks își menține poziția de lider pe segmentul de camioane electrice grele (peste 16 tone) în Europa și SUA pentru al cincilea an consecutiv.

Producătorul suedez de camioane deține o cotă de 47% pe segmentul camioanelor electrice în 2024. Conform datelor companiei, anul trecut au fost înmatriculate 1.970 de camioane electrice Volvo în Europa. De asemenea, Volvo Trucks se află în top și pe piața din America de Nord, unde deține peste 40% din segmentul camioanelor electrice grele.

Banner Infotrucker utilizare DBE 600 x 150

Cele mai importante piețe pentru Volvo Trucks în 2024 au fost: Germania, Olanda, Suedia, Norvegia și Elveția.

Compania a început producția de serie a primelor camioane electrice în 2019 și are acum opt modele electrice în gama sa. Până în prezent, Volvo Trucks a livrat peste 4.800 de camioane electrice clienților din întreaga lume.

În 2024, camioanele electrice au reprezentat doar 1,3% din piața totală de camioane din Europa.

Volvo Trucks, lider pe segmentul de camioane electrice în Europa și SUA

Potrivit Volvo Trucks, adoptarea la scară largă a transportului electric depinde de factori esențiali, precum dezvoltarea infrastructurii publice de încărcare, capacitatea rețelei electrice, costul total de operare pentru transportatori și politici publice de sprijinire a transportului cu emisii zero.

Pentru a accelera tranziția către transportul cu emisii zero, nu este suficient să avem camioane electrice pregătite. Conform analizei noastre, vom avea nevoie de 40.000 de stații de încărcare rapidă pe drumurile europene pentru un potențial total de 400.000 de camioane electrice până în 2030. De asemenea, sunt necesare politici economice mai eficiente, care să facă operațiunile cu camioane electrice profitabile pentru toate companiile de transport, a subliniat Roger Alm.

Din aceeași categorie...

Back to top button