Utilitare ușoareȘtiri

VW Grand California va fi prezentat oficial la Salonul Auto Caravan 2018

VW Grand California va fi prezent în premieră mondială de VW Vehicule Comerciale la Düsseldorf în cadrul Auto Caravan 2018.

Bazat pe șasiul noului Crafter, VW Grand California înglobează întreaga experiență acumulată de VW pe acest segment și extinde gama de vehicule recreaționale în clasa de 6 metri a germanilor.

Banner Infotrucker utilizare DBE 600 x 150

Lansat în 1988, vehiculul recreațional California s-a vândut până în prezent în peste 160.000 de unități, fiind un bestseller al companie germane.

VW Grand California vine cu un interior actualizat, tapițeria fiind în cea mai mare parte albă.

Această schemă de culori creează o atmosferă luminată și spațioasă, la fel ca și ferestrele cu deschidere automată, atât în spate cât și pe lateral, precum și luminatoarele mari de deasupra patului dublu din spate și din zona de living.

Toate ferestrele sunt prevăzute cu transperante și plase împotriva insectelor, iar cabina are un nou concept de spații de depozitare.

Alte caracteristici standard includ, pe lângă bucătăria și baia spațioasă (840 x 800 mm), detalii cum ar fi iluminatul exterior de deasupra ușii glisante.

Racord pentru duș extern cu temperatură reglabilă a apei aflat în echiparea standard, face viața în camping mai ușoară.

O caracteristică inedită este opțiunea de control prin Bluetooth a sistemul audio din zona de living, lucru care permite utilizarea independentă de sistemul infotainment al vehiculului, utilizând un smartphone, o tabletă sau un laptop.

VW Grand California este dotat cu scaune rotative în față, o banchetă dublă în zona de living, respectiv o masă mare ce oferă spațiu suficient pentru patru persoane să servească cina împreună.

VW Grand California va fi prezentat în premieră mondială la Düsseldorf

Echipamentele de bucătărie includ un frigider de 70 de litri cu compartiment de congelare (accesibil și din exterior), aragaz cu două ochiuri, o chiuvetă și diverse sertare, compartimente de depozitare și rafturi rabatabile.

O caracteristică-cheie la Grand California, care o diferențiază de California T6, este baia.

Pe lângă toaletă și duș, echipamentele sale includ o chiuvetă pliabilă, rafturi cu suporturi pentru articole de toaletă, un dulap cu suport integrat pentru hârtie igienică (protejează de umezeală), suporturi de prosop și un luminator pentru ventilație.

VW Grand California poate transporta 110 de litri de apă.

Pentru a elimina orice risc în zonele cu umiditate ridicată, Grand California este echipat standard cu lămpi ce se aprind automat prin intermediul senzorilor de mișcare.

VEZI ȘI: Germania urmează să finalizeze primul segment de autostradă electrificată

De asemenea, sunt disponibile alte dotări cum ar fi o unitate suplimentară de aer condiționat montată pe acoperiș pe partea din spate, o copertină, un suport pentru biciclete în spate și o masă de camping cu set de scaune (care pot fi depozitate în ușile batante).

Încălzirea standard cu gaz poate fi extinsă opțional și ca sistem de încălzire care funcționează pe bază de energie electrică generată de gaz sau de motorină.

În viitor, Volkswagen va fi instalat un panou solar pe acoperiș, o antenă satelit (pentru recepție TV) și un hotspot Wi-Fi (router).

VW Grand California va fi prezentat în premieră mondială la Düsseldorf

Deoarece un astfel de vehicul călătorește pe diverse tipuri de teren, VW Grand California va fi disponibil și cu tracțiune integrală (4MOTION).

Grand California va fi disponibil împreună cu sistemele de asistență și sisteme de infotainment de ultimă generație.

Siguranța la bord
Sistemele de asistență pentru șofer includ sistemul Front Assist cu funcția City Emergency Braking, Lane Assist pentru a ajuta șoferul să păstreze banda de rulare, Blind Spot Monitor pentru schimbarea benzii în siguranță, Rear Traffic Alert pentru a ieși cu spatele din spațiile de parcare și Park Assist pentru efectua manevrele de parcare cât mai facil, sistemul Adaptive Cruise Control și camera de mers înapoi Rear View.

Familiile cu copii mici vor aprecia punctele de ancorare ISOFIX complete cu legătura superioară pe bancheta din spate.

Din aceeași categorie...

Back to top button