In FocusTop News

Waberer’s vrea să angajeze șoferi de camion din India

Compania maghiară de transport rutier Waberer’s a găsit o soluție la deficitul de forță de muncă, în India, de unde vrea să angajeze șoferi de camion care să efectueze cursele din Marea Britanie.

Într-o reclamă de angajare, Waberer’s caută dispeceri vorbitori de hindi și un manager de resurse umane pentru a gestiona corect relația cu șoferii din India. Conform presei maghiare, primii 19 șoferi din India deja ar fi sosit în Ungaria, unde vor urma un curs de pregătire teoretică și practică de o lună de zile, înainte de a putea pleca la drum în mod independent. Abia apoi vor fi trimiși în Anglia.

Waberer's vrea să angajeze șoferi de camion din India

Până în prezent, Waberer’s a avut șoferi de multe naționalități, inclusiv ucraineni, care din cauza războiului s-au rărit considerabil, deoarece au mers să-și apere țara. Acest lucru a determinat compania maghiară să caute mai departe și au ajuns în India.

Waberer’s nu ar fi singura companie de transport rutier care recrutează șoferi de camion din India pentru Europa. Alte companii de transport mari din Europa au deja șoferi din țări precum India, Filipine sau chiar din Africa.

VEZI ȘI: Legea privind amnistia pentru diurnă, promulgată de președinte

În unele state membre, precum Polonia sau Ungaria, șoferii din țări non-UE sunt considerați “migranți cu înaltă calificare”, având același statut ca un medic sau alte categorii profesionale esențiale, astfel că, primesc mai ușor permis de muncă. Odată primit, acesta le oferă posibilitatea de a lucra în oricare atat al Uniunii Europene.

Nu este clar dacă aceștia pot lucra în Marea Britanie din cauza Brexit, dar adevărul este că Pachetul de Mobilitate, care reglementează obligația de întoarcere a vehiculelor și a șoferului în țara de origine sau la o bază, nu se aplică în Marea Britanie.

Prin urmare, șoferii din India ar putea petrece mai mult timp în Anglia, ca răspuns la deficitul de șoferi.  

Din aceeași categorie...

Back to top button