Companii de transportȘtiri

XPO Logistics experimentează tehnologia cu gaz natural lichefiat

Vehicule XPO Logistics alimentate cu LNG (gaz natural lichefiat) vor alimenta la noua stație de gaz natural lichefiat din portul Teesport, Middlesbrough, care stă la dispoziția terților, însă cu acord prealabil.

Recent deschisă de BOC, companie din cadrul grupului Linde, lider pe segmentul de distribuție de gaze industriale și medicale, stația este proiectată pentru alimentarea camioane cu gaz natural lichefiat. Începând din acest an, la această stație își vor face plinul și cele 10 camioane cu sistem dual de combustibil ale XPO Logistics Marea Britanie, utilizate pentru transportul gazelor industriale de la facilitatea BOC din Middlesbrough la clienții zonali.

Fosta companie Norbert Dentressangle, experimentează tehnologia duală de carburant, ca parte a angajamentului său pentru dezvoltarea de soluții logistice durabile pentru transportul „door-to-door”. Compania a investit în 10 camioane cu tehnologie duală de combustibil (LNG și motorină) și este unul dintre primele părți terțe care solicită accesul la stația de alimentare din Teesport pentru a alimenta cele 10 camioane.

XPO Logistics experimentează tehnologia cu gaz natural lichefiat

Stația include noua tehnologie de alimentare „pierderi zero” dezvoltată de BOC. Această tehnologie folosește răcirea criogenică pentru condiționarea termică a combustibilului imediat înainte de livrare.

Sisemul dual de carburant este o tehnologie inovatoare, care permite utilizarea de gaze naturale în asociere cu motorină, reducând consumul total de emisii de dioxid de carbon. Gazul natural lichefiat reprezintă până la 60% din consumul total de combustibil într-un vehicul cu sistem dual de combusitbil. Motorina produce aproximativ 2.6 kg de dioxid de carbon per litru ars, în timp ce gazul natural lichefiat, atunci când este utilizat în combinație cu motorină într-un vehicul cu sistem dual de carburant, reduce de obicei emisiile de dioxid de carbon între 10-14%.

Descarcă revista online infoTrucker – https://www.infotrucker.ro/wp-content/uploads/2015/10/infotrucker_octombrie2015.pdf sau intră pe ISSUU

Urmărește #infotrucker pe Facebook, Instagram, Twitter, YouTube

Din aceeași categorie...

Back to top button