In FocusTop News

Zeci de controale tematice efectuate de BAG, în aprilie

Au fost verificate peste 1.000 de vehicule și au foat date amenzi totale de peste 35.000 de euro.

În aprilie, Biroul federal pentru transportul de mǎrfuri (BAG) a continuat seria de controale tematice cheie, pentru a verifica respectarea perioadei de repaus săptămânal, a legislației privind transportul în regim cabotaj și starea tehnică a vehiculelor.

Pe 6 aprilie, BAG a efectuat controale tematice la nivel national în 19 locații. Acestea au vizat respectarea legislației privind repausul săptămânal și a legislației privind cabotajul. În cadrul controalelor au participat 71 de inspectori ai serviciului de control rutier și taxare. Pe baza informațiilor specifice, controalele au fost efectuate în perioada 31 martie – 9 aprilie 2021, cu accent pe transportul de lemne din regiunea Harz.

Zeci de controale tematice efectuate de BAG, în aprilie

În zilele de 22 și 23 aprilie 2021, BAG a efectuat controale tematice la nivel național în 30 de locații. De această dată, accentul a fost pus pe respectarea legislației privind cabotajul, dar și pe starea tehnică a camioanelor. La controale au participat 149 de inspectori ai serviciului de control rutier și taxare. Controalele au avut loc în special pe rutele și nodurile rutiere tranzitate des de camioane străine.

În cadrul acțiunilor de control din 6 aprilie, inclusiv cele din regiunea Harz, au fost verificate în total 282 de vehicule comerciale. Dintre acestea, 199 au fost verificate pentru a vedea dacă respectă legislația privind repausul săptămânal, iar alte 173 pentru a vedea dacă respectă legislația privind cabotajul. Au fost identificate 55 de încălcări privind interdicția de efectuare a repausului săptămânal în cabina camionului, respectiv 10 încălcări în ceea ce privește cabotajul. De asemenea, din totalul celor 19 vehicule verificate tehnic, doar două au avut probleme.

VEZI ȘI: Bilanțul acțiunii de control a camioanelor, din regiunea Tirol

În cadrul controlului din zilele de 22 și 23 aprilie, au fost verificate în total 832 de vehicule. Dintre acestea 803 au fost verificate pentru a vedea dacă respectă legislația privind cabotajul, în 27 de cazuri fiind constatate abateri. Din totalul de 161 de vehicule verificate pentru a vedea dacă respectă legislația socială și de transport, au fost constatate abateri în 72 de cazuri, în 12 cazuri fiind vorba de încălcarea interdicției de a efectua repausului săptămânal. De asemenea, din cele 72 de camioane verificate tehnic, doar 12 au avut probleme.

Luând în considerare toate domeniile controlate ale legii, cuanumul amenzilor în cadrul controalelor din luna aprilie a fost de aproximativ 35.710 de euro.

Din aceeași categorie...

Back to top button