Zi cu ghinion pentru un șofer bulgar de camion, în Germania

Un șofer bulgar de camion și compania angajatoare au aflat pe pielea lor cât de costisitor poate fi un drum prin Germania, când circuli ilegal și cu defecțiuni tehnice majore.
Pe 13 octombrie, ofițerii de poliție rutieră din Fürth au oprit pentru control un camion articulat condus de un șofer bulgar. Abaterile constatate au dus la o operațiune care a durat o zi.
În primul rând, ofițerii de poliție au constatat un transport neautorizat de mărfuri, constând în 7.600 kg de piese metalice din Franța, precum și un rezervor vechi de camion, plin cu cel puțin 800 de litri de motorină, care nu era asigurat și avea scurgeri, fiind constatat faptul că nu erau respectate reglementările privind mărfurile periculoase.
Deoarece în timpul controlului motorina din rezervorul vechi s-a scurs pe carosabil și sol, ofițerii de poliție au chemat la fața locului pompierii, care au încercat să absoarbă cât mai mult combustibil posibil, încercând în același timp să sigileze rezervorul. În plus, la fața locului au venit și reprezentanți ai Biroului de gestionare a apelor și ai autorității de circulație rutieră pentru a evalua pagubele și pentru a aranja excavarea solului contaminat.
Șoferul, care nu purta centura de siguranță, fusese angajat de compania bulgară de transport doar ca interimar pentru această cursă. El avea un permis de conducere valabil, dar nu avea calificarea de șofer profesionist și nu deținea un card tahograf. În plus, tahograful nu mai era calibrat.
Sisteme de frânare și suspensie defecte
O inspecție vizuală efectuată sub remorcă a arătat că sistemul de frânare era într-o stare proastă. La fața locului au fost chemați experți tehnici din cadrul grupului de control al poliției rutiere din Nürnberg. După ce vehiculul a fost examinat într-un atelier specializat, s-a stabilit că remorca era complet nesigură din cauza sistemului de frânare defect, a unor componente electronice parțial nefuncționale și a cadrului mâncat de rugină, precum și a sistemului de suspensii defect.
În plus, pe remorcă era atașată plăcuța de înmatriculare a unei alte remorci, ceea ce constituie, de asemenea, infracțiune de utilizare abuzivă a plăcuțelor de înmatriculare.
Depozit garanție de peste 1.500 de euro
După consultarea cu autoritatea de reglementare responsabilă din orașul Fürth, remorca a fost dusă și parcată într-un sediu municipal. În prezent, remorca poate fi scoasă doar de către compania proprietară pe trailer. Persoanele responsabile ale companiei au anunțat că doresc să exporte remorca în Bulgaria.
În ceea ce privește capul tractor și încărcătura (care aparține aceleiași companii), orașul Fürth examinează în prezent dacă acestea pot fi reținute ca garanție pentru a acoperi costurile anticipate de utilizare și de tractare. După consultarea cu procuratura din Nürnberg-Fürth, șoferul a fost nevoit să plătească pentru moment un amendă garanței de 1541,75 de euro.