GreenZone

ZINQ utilizează camioane electrice Renault Trucks E-Tech T

Primele camioane electrice integrate de ZINQ în operațiunile sale de logistică sunt Renault Trucks E-Tech T 4×2 SZM.

ZINQ face un pas important pe drumul către o mobilitate și o logistică durabilă întegrând în flotă două camioane electrice de la Renault Trucks.

Banner Infotrucker utilizare DBE 600 x 150

Cele două Renault Trucks E-Tech T 4×2, fiecare echipate cu baterii de 540 kWh, vor deservi locațiile ZINQ din Landsberg, lângă Halle, și Gelsenkirchen. Camioanele vor fi alimentate exclusiv cu energie electrică verde, utilizând infrastructura proprie de încărcare a companiei.

VEZI ȘI: Renault Trucks T a obținut 4 stele la testele Euro NCAP

Stațiile ultra-rapide instalate în fiecare locație ZINQ asigură încărcarea eficientă direct în incinta fabricii, garantând astfel disponibilitatea zilnică a vehiculelor, independent de rețeaua publică de încărcare pentru vehicule grele.

ZINQ utilizează camioane electrice Renault Trucks E-Tech T

Adoptarea celor două camioane electrice Renault Trucks E-Tech T se aliniază strategiei Planet ZINQ, orientată spre reducerea emisiilor de CO2 și dezvoltarea unui transport sustenabil. Prin utilizarea acestor vehicule, ZINQ nu doar că își minimizează impactul asupra mediului, dar contribuie și la reducerea zgomotului urban și la îmbunătățirea calității aerului.

Decarbonizarea logisticii noastre este un aspect cheie pentru noi pe drumul către un viitor mai durabil. Colaborarea cu Renault Trucks a fost foarte pozitivă: serviciile și sprijinul lor în integrarea camioanelor electrice ne-au convins încă de la început. Suntem încântați să facem acest pas în plus către o mobilitate cu emisii reduse de CO2 având Renault Trucks ca partener, spune Sven Biebler, Managing Director al ZINQ Germania.

Utilizarea camioanelor electrice contribuie atât la îmbunătățirea echilibrului de mediu, cât și la reducerea poluării fonice și la creșterea calității aerului.

Abordare completă din partea Renault Trucks

Renault Trucks facilitează tranziția către transportul durabil printr-o soluție completă de 360 de grade, ce include livrarea de vehicule electrice, integrarea acestora în flote, oferte de finanțare, asigurare, planuri de service și instruire dedicată pentru șoferi și tehnicieni. Pregătirea specială asigură utilizarea optimă a vehiculelor, garantând o tranziție eficientă către electromobilitate.

Ca unic producător european cu o gamă electrică completă între 3,07 și 44 de tone, Renault Trucks și-a propus ca, până în 2030, toate vehiculele sale să fie electrice sau cu emisii reduse de CO2, depășind cu un deceniu obiectivele stabilite prin Acordul de la Paris, contribuind astfel semnificativ la reducerea emisiilor din transporturi.

Din aceeași categorie...

Back to top button