
Blue River introduce în flotă primul cap tractor electric din România, model Volvo FH Electric, la doar câteva luni de la startul producției în serie a gamei de camioane electrice grele Volvo Trucks.
În cadrul unui eveniment organizat la Ambasada Suediei în România, și în prezența E.S. Therese Hydén, ambasadorul Suediei la București, Volvo Trucks România a livrat primul cap tractor electric Volvo FH Electric 4x2T către Blue River, o companie de transport avangardistă, care consideră sustenabilitatea principalul obiectiv pentru viitor.
Acesta este al treilea camion electric al companiei bucureștene.
Contractul a fost semnat în octombrie 2022, după o analiză amplă a modelului de lucru pentru distribuție grea, care a pornit de la nevoile de transport specifice ale clientului în ceea ce privește autonomia, rutele sau capacitatea de încărcare.
Toate acestea au condus la definirea unei soluții complet electrice, care include cap tractorul Volvo FH Electric, într-o specificație tehnică corespunzătoare cerințelor, împreună cu un spectru larg de servicii de asistență și suport: contract de service Volvo Gold, servicii de productivitate pentru optimizarea rutelor și o soluție de finanțare adecvată.
Blue River a optat pentru un cap tractor electric Volvo FH 4x2T Electric, propulsat de 3 motoare electrice, care oferă putere continuă de maxim 490 kW (666 CP) și echipat cu un pachet de 6 baterii (maxim posibil) cu o capacitate totală de 540 kW, fiecare baterie având 90kW, care asigură o autonomie în sarcină de până la 300 km per ciclu de încărcare.
VEZI ȘI: Cursă de 3.000 km cu un camion electric, cu 20 de tone de marfă
Puterea este transmisă la roți prin intermediul unei cutii de viteze Volvo I-Shift cu 12 rapoarte, adaptată pentru camioanele electrice, cu o nouă strategie de schimbare a treptelor de viteză.
Cutia de viteze funcționează în principal în treptele superioare, de la a 7-a în sus, și minimizează numărul de schimbări de viteză, pentru a oferi mai multă eficiență. Blue River a decis să folosească versiunea I-Shift fără maneta schimbătorului, cu comenzi în panoul de bord.
Ansamblu 100% electric pentru livrări urbane și regionale
Ansamblul 100% electric, compus din Volvo FH Electric și semiremorca frigorifică electrică Schmitz Cargobull S.KOe 24/L, primul de acest fel din România, va fi folosit pentru livrări urbane și regionale, de la depozitele Lidl România, unul dintre principalii retaileri din țară, pentru care operează Blue River, la magazinele Lidl din zona de est a țării.
Agregatul frigorific S.CUe EP85 MT este alimentat de un motor electric, care primește energie dintr-un sistem integrat de baterii. Aceasta oferă răcire de până la 15.900 W și încălzire de până la 9.100 W, fără nicio restricție.
În locul rezervorului de motorină sunt instalate bateriile, iar cea mai mică variantă este cea de 34 kWh, care poate furniza energie electrica până la 4,5 ore. Bateriile semiremorcii se pot reîncărca prin rețea, folosind conexiunea standard CEE trifazată. Reîncărcarea durează aprox. 1,5 ore (pentru o încărcare completă a bateriei) cu versiunea de baterie de 34 kWh.
În plus, semiremorca este echipată cu o axă electrficată Schmitz Cargobull, care recuperează energia în timpul frânării, reducând timpul necesar reîncărcării bateriei.
De asemenea, semiremorca este configurată cu sistem de încărcare Double Deck ce permite încarcarea de până la 66 europaleți. Pentru a asigura o temperatură controlată în cele două zone, semiremorca este echipată la interior cu panou despartitor (perete ISO-V6 blocabil). Monitorizarea temperaturii se realizeaza prin cei 4 senzori.
Peste 100.000 km/anual parcurși
Modelul de operare combină sustenabilitatea cu eficiența ridicată. Astfel, Blue River și-a propus să parcurgă cu Volvo FH Electric peste 100.000 km/anual. Pentru a atinge acest kilometraj ridicat, Volvo FH Electric va fi operat de 3 șoferi, 7 zile pe săptămână, și va profita de traficul redus devreme dimineața și noaptea târziu pentru a crește numărul zilnic de livrări către magazine.
În privința autonomiei, Volvo FH Electric poate acoperi livrări pe o rază de 150/200 km, putând circula atât în București, dar și în orașele din jur, precum Constanța, Călărași, Slobozia, Giurgiu, Urziceni și Fetești.
Opțiuni de încărcare a bateriilor
Pentru Volvo FH Electric sunt disponibile două opțiuni de încărcare – curent alternativ (AC) sau curent continuu (DC). Cu un încărcător DC, la o putere de încărcare maximă de 250 kWh, încărcarea bateriei se realizează foarte rapid – în 90 de minute se poate încărca până la 80% și în aproximativ două ore pentru 100%, ceea ce permite camionului să fie încărcat în timpul pauzei de prânz a șoferului pentru a adăuga o autonomie suplimentară.
În varianta AC, cu o putere de 43 kWh, o încărcare completă se poate efectua în 10 ore, opțiune ideală pentru încărcarea peste noapte.
În cazul aplicației Blue River, încărcarea bateriei se va face în cadrul depozitului Lidl România, echipat cu o stație de încărcare ultrarapidă ABB Terra 360 (DC), pentru a optimiza timpul alocat încărcării bateriilor și a crește disponibilitatea camionului pentru livrări. Stația de încărcare, cu cea mai mare putere disponibilă pe piață și singura din România, va încărca, în același timp, atât bateriile camionului, cât și a semiremorcii. Încărcătorul de curent continuu este alimentat în principal cu energie verde.
Contract de servicii Volvo Gold
Având în vedere experiența câștigată de Volvo Trucks în ultimii ani în privința electromobilității, personalul Volvo România este pregătit să ofere consiliere și îndrumare privind calibrarea rutelor de transport pentru a corespunde transportului electrificat și recomandări de configurare a opțiunilor de încărcare baterie, folosind un software dedicat denumit Electric Range Simulator.
Pentru a asigura productivitatea și disponibilitatea în cadrul acestei aplicații de transport cu zero emisii de CO2 și pentru o utilizare fără griji, pachetul de servicii include contractul de service Volvo Gold, care acoperă camionul în ansamblu, cu acces la tot ceea ce este necesar pentru minimizarea riscului oricăror opriri neplanificate.
Volvo Gold acoperă toate reparațiile și întreținerea, bateriile, monitorizarea în timp real, inclusiv monitorizarea de la distanță a bateriilor, serviciile de remorcare, conectivitate și angajamentul de 4 ore legat de imobilizare. Durata de acoperire a contractului este de 8 ani/800.000 km.
Optimizarea autonomiei cu Range Optimization Pack
Pentru creșterea productivității sunt disponibile instrumente digitale pentru managementul flotei și asistența șoferilor: portalul Volvo Connect este actualizat acum cu un nou pachet software, Range Optimization Pack, conceput special pentru camioanele electrice cu rolul de optimizare a autonomiei și a eficienței energetice.
Pachetul oferă planificarea rutelor, vizibilitatea asupra poziționării și parametrilor camionului, cum ar fi locația, starea bateriei, consumul de energie, autonomia disponibilă în timpul unei livrări și, de asemenea, ghidează șoferul și managerul de flotă în mod proactiv pentru a îmbunătăți conducerea eficientă și a reduce consumul de energie.
 
  
  
 
















