DAF X-Treme Light 10×3, model ușor cu sarcină utilă de 34,5 tone

Carosierul Veldhuizen Trucks a construit un camion foarte ușor pe baza unui șasiu DAF CF, care a primit apelativul DAF X-Treme Light 10×3.
X-Treme Light vine de la construcția foarte ușoară, cu o greutate proprie de doar 15,5 tone. La o MTMA de 50 de tone pe 5 axe, specifică Olandei, camionul are astfel o sarcină utilă de 34,5 tone.
Pentru construcția noului model, Veldhuizen a pornit de la un șasiu DAF CF 450 8×2. Acestuia i-a fost adăugat în partea din spate o a cincea axă, care este liftabilă, directoare și cu tracțiune la cerere.
Deși ciudat la prima vedere, apelativul 10×3 pentru sistemul de tracțiune este și el de înțeles. Asta deoarece avem un camion cu două axe motoare, dintre care una decuplabilă.
VEZI ȘI: Record pentru DAF în 2022: 68.000 de camioane produse
Astfel, încărcat la maxim, camionul poate jongla, în funcție de nevoile de tracțiune, între sistemul 10×2 și cel 10×4. În total, camionul are două axe liftabile, la gol putând călători în arhitectura 6×2.
Cu 34,5 tone, DAF X-Treme Light 10×3 oferă un plus de 15% de sarcină utilă față de configurațiile convenționale cu 5 axe. Productivitatea transportatorilor crește de asemenea cu 15%, ceea ce înseamnă că amortizarea unui astfel de model special s-ar putea face foarte repede.















