Noua generatie DAF - TH Trucks
ParcariTop News

Truck Park Liège, o nouă parcare securizată pentru camioane în Belgia

Renault Trucks - Noile game T, C, K, D 2025

Truck Park Liège, noua parcare securizată pentru camioane din Remicourt (Belgia), oferă 143 de locuri de parcare, facilități moderne și o zonă dedicată șoferițelor de camion.

Compania Hesbymazout SA, parte a Uhoda Group și membră ESPORG, a inaugurat la Remicourt o parcare securizată pentru camioane: Truck Park Liège.

Tot ce trebuie să știi despre utilizarea aparatului unic de taxare

Amplasată la doar 200 de metri de autostrada E40 și la 5 kilometri de aeroportul Liège-Bierset, noua parcare securizată pentru camioane Truck Park Liège beneficiază de o poziție strategică, aproape de nodul rutier care leagă autostrada E42 de principalele coridoare europene de transport către Olanda, Germania, Franța și Europa de Est.

Pe o suprafață de 28.000 mp, aceasta oferă 143 de locuri de parcare pentru vehicule grele, inclusiv pentru mega-trailere, transportoare auto și camioane frigorifice. Ultimele beneficiază de prize electrice dedicate, care le permit să funcționeze silențios, reducând poluarea fonică și emisiile locale.

Construită la standarde EU-Parking Gold

Truck Park Liège a fost conceput conform standardelor “EU-Parking Gold”, ceea ce înseamnă un nivel ridicat de siguranță și confort. Accesul este controlat prin bariere automate, perimetrul este complet împrejmuit și iluminat, iar zona este monitorizată video 24/7 de o echipă de operațiuni aflată permanent la fața locului.

Belgia: Truck Park Liège, o nouă parcare securizată pentru camioane
Credit foto: Truck Park Liège

Clădirea centrală oferă un spațiu modern de relaxare și servire a mesei, dotat cu televizoare, cuptoare cu microunde, automate de mâncare și băuturi, precum și dispensere pentru produse de igienă.

Șoferii beneficiază gratuit de dușuri, Wi-Fi, apă și cafea, iar pentru odihna prelungită sunt disponibile 10 camere – opt single și două duble.

Facilități unice pentru șoferițe de camion

Un element distinctiv al Truck Park Liège este existența unei zone dedicate exclusiv femeilor șofer, o premieră în Wallonia. Aceasta include toaletă și duș proprii, oglinzi, uscătoare de păr, dispensere cu produse de igienă feminină și o zonă de odihnă sigură.

Prin această inițiativă, operatorul dorește să creeze un mediu mai incluziv și mai confortabil pentru toate categoriile de șoferi profesioniști. Prețurile practicate pot fi consultate aici.

Proiect european pentru siguranța și conectivitatea logistică

Rezultat al unui proces de aproape cinci ani, proiectul a fost dezvoltat cu sprijinul ESPORG și este cofinanțat în proporție de 50% de Uniunea Europeană prin programul Connecting Europe Facility (CEF).

Scopul investiției este de a întări coridoarele logistice europene, oferind în același timp o soluție sigură și cu impact minim asupra comunităților locale, datorită amplasării într-o zonă nelocuită, dar excelent conectată la rețeaua rutieră principală.

Din aceeași categorie...

Back to top button