Noua generatie DAF - TH Trucks
EconomicTop News

Piața vehiculelor comerciale din UE în declin în primele 9 luni din 2025

Renault Trucks - Noile game T, C, K, D 2025

Datele din primele trei trimestre confirmă că piața vehiculelor comerciale din UE rămâne în scădere, însă transportul public reușește să mențină direcția de creștere datorită electrificării accelerate a autobuzelor.

În perioada ianuarie-septembrie 2025, piața vehiculelor comerciale din UE a înregistrat scăderi importante la furgonete și camioane, în timp ce autobuzele au crescut cu 3,6%, impulsionate de electrificare și investițiile în transportul public.

Tot ce trebuie să știi despre utilizarea aparatului unic de taxare

Primele trei trimestre din 2025 au adus o nouă contracție pe piața vehiculelor comerciale din Uniunea Europeană, afectată de încetinirea economică și de scăderea cererii în segmentele de marfă.

Conform datelor publicate de ACEA, înmatriculările de vehicule comerciale noi au scăzut pe ansamblu, singura excepție fiind segmentul autobuzelor, care a înregistrat o creștere moderată, dar constantă.

Furgonetele și camioanele resimt presiunea economică

În perioada ianuarie-septembrie 2025, înmatriculările de furgonete noi în UE au scăzut cu 8,2%, fiind afectate de cererea mai slabă din cele mai mari piețe europene. Franța a raportat cel mai puternic declin (-8,3%), urmată de Italia (-6,1%) și Germania (-6%). Spania a fost singura excepție, cu o creștere de 13,3%, pe fondul relansării sectorului de distribuție urbană.

Piața vehiculelor comerciale din UE în declin în primele 9 luni din 2025

Camioanele au înregistrat o scădere și mai accentuată, de 9,8%, totalizând 225.483 de unități. Cererea pentru camioane grele a coborât cu 9%, iar pentru cele medii cu 13,5%. Germania (-17,9%) și Franța (-13,4%) au consemnat cele mai mari scăderi, confirmând o tendință de încetinire în transportul rutier de mărfuri, determinată de costurile ridicate ale energiei și de reducerea volumelor industriale.

În România, înmatriculările de vehicule comerciale ușoare (furgonete) au înregistrat o scădere de aproximativ 7% față de aceeași perioadă a anului 2024, totalizând 13.150 de unități. Segmentul camioanelor a avut o evoluție relativ stabilă, cu un declin minor de aproximativ 0,5%, până la 6.084 de unități înmatriculate.

Autobuzele electrice, segmentul care trage piața în sus

În contrast cu piața de marfă, înmatriculările de autobuze noi din UE au crescut cu 3,6% în primele nouă luni ale anului, ajungând la 28.417 unități. Creșterea a fost determinată în principal de cererea pentru modele electrice, care au atins o cotă de piață de 22,7%, dublu față de anul precedent.

Germania a condus această expansiune, cu o creștere spectaculoasă de 108% în segmentul electric, urmată de Suedia (+684,3%) și Belgia (+389,3%). „Tranziția către mobilitatea cu emisii zero este mai vizibilă în transportul public decât în transportul de marfă”, se arată în analiza ACEA.

În ceea ce privește România, înmatriculările de autobuze au înregistrat o creștere semnificativă, de peste 40%, față de perioada similară din 2024, ajungând la un total de 723 de unități.

Electrificarea avansează lent în segmentul de marfă

Deși ponderea vehiculelor electrice este în creștere în toate segmentele, ritmul de adoptare rămâne modest. În cazul furgonetelor, modelele electrice dețin o cotă de 10,2% din piață, dublu față de anul trecut, însă dieselul continuă să domine cu 81,7%.

Piața vehiculelor comerciale din UE în declin în primele 9 luni din 2025

În segmentul camioanelor, dieselul reprezintă 93,5% din piață, iar modelele electrice doar 3,8%. Cu toate acestea, țări precum Olanda, Germania și Franța generează aproape două treimi din totalul înmatriculărilor de camioane electrice la nivel european, arătând că electrificarea începe să prindă contur în flotele mari.

Fără extinderea infrastructurii de încărcare pentru vehiculele grele și fără politici de stimulare mai clare pentru transportatorii de marfă, ritmul de tranziție către emisii zero va continua să fie inegal, riscând să pună presiune pe obiectivele climatice stabilite pentru 2030.

Din aceeași categorie...

Back to top button