Noua generatie DAF - TH Trucks
EconomicTop News

Rusia a oprit parțial exporturile de motorină până la finalul anului

Renault Trucks - Noile game T, C, K, D 2025

Rusia a oprit parțial exporturile de motorină până la finalul anului, dar traderii estimează că impactul asupra pieței va fi minim.

Rusia a impus o interdicție parțială a exporturilor de motorină până la sfârșitul anului, în încercarea de a limita penuria de combustibil apărută pe fondul atacurilor cu drone ucrainene asupra rafinăriilor, notează Reuters.

Tot ce trebuie să știi despre utilizarea aparatului unic de taxare

Decizia, anunțată de autorități și confirmată de surse din industrie, vizează în principal exportatorii care nu produc direct motorină, iar impactul real asupra pieței este estimat ca fiind nesemnificativ.

Potrivit datelor din industrie, aproximativ trei sferturi din exporturile de motorină ale Rusiei sunt realizate direct de producători prin conductele Nord și Sud, care alimentează porturile de la Marea Baltică și Marea Neagră. Aceste volume nu vor fi afectate de noua interdicție.

Exporturile realizate de traderi independenți, transportate în special pe cale ferată către țările din Asia Centrală, rămân la rândul lor exceptate datorită acordurilor interguvernamentale existente.

Prețul motorinei în Rusia și efectele pe piața internă

Deși Moscova a introdus deja un tarif prohibitiv pentru exportatorii care nu produc combustibil – 50.000 de ruble (aprox. 598 de dolari) pe tonă – măsura a redus marjele comercianților și a condus la scăderea volumelor disponibile.

În prezent, prețul angro al motorinei pe bursa din Sankt Petersburg se situează în jurul valorii de 70.000 de ruble pe tonă, scrie Reuters.

Rusia prelungește și interdicția la exporturile de benzină

Pe lângă limitarea exporturilor de motorină, autoritățile ruse au confirmat și prelungirea interdicției la exporturile de benzină până la finalul anului. Scopul declarat este acela de a reduce deficitul de carburanți în mai multe regiuni ale țării, afectate în ultimele luni de dezechilibre în aprovizionare.

În acest context, atacurile Ucrainei asupra instalațiilor rusești de rafinare își ating obiectivul: slăbirea mașinăriei de război a Kremlinului.

În 2024, Rusia a produs aproape 86 de milioane de tone de motorină, din care circa 31 de milioane de tone au fost exportate.

Din aceeași categorie...

Back to top button