
Regensburg accelerează electrificarea transportului public odată cu livrarea a opt autobuze articulate electrice Mercedes-Benz eCitaro G și inaugurarea unui depou de încărcare dedicat.
Orașul Regensburg face un nou pas decisiv în tranziția către mobilitatea urbană fără emisii, prin punerea în exploatare a opt autobuze articulate electrice Mercedes‑Benz eCitaro G.
Ceremonia de predare a avut loc în prezența autorităților locale și a conducerii operatorului de transport das Stadtwerk.Mobilität, alături de reprezentanți ai Daimler Buses. Momentul a coincis cu inaugurarea unui depou modern, cu o suprafață de 3.500 mp, pregătit pentru încărcarea simultană a până la 53 de autobuze electrice.
Noile autobuze, cu o lungime de 18,13 metri, extind flota electrică a orașului la 20 de unități. Regensburg exploatează autobuze electrice Mercedes-Benz încă din 2021, când au intrat în serviciu primele 12 eCitaro solo, experiență care a cântărit decisiv în continuarea colaborării.
Autonomia operațională
Configurația tehnică a noilor eCitaro G este orientată spre operare zilnică intensă. Cele șapte pachete de baterii de ultimă generație NMC3 asigură o capacitate totală de 688 kWh, suficientă pentru rute urbane solicitante.
Tracțiunea este asigurată de axe electrice pe secțiunea mediană și posterioară, fiecare cu o putere de 282 kW, adaptate cerințelor de sarcină și aderență din exploatarea reală.
Autobuzele sunt concepute pentru încărcare plug-in în depou și dispun de prize amplasate pe ambele părți ale vehiculului, o soluție care oferă flexibilitate operațională.
Confortul interior a fost un criteriu important în decizia operatorului, iar autonomia obținută în exploatare a confirmat alegerea, după testarea în anii anteriori a mai multor modele electrice de la producători diferiți.
Siguranță, capacitate și obiectivele de electrificare ale orașului
Toate cele opt autobuze respectă cerințele Regulamentului General de Siguranță al UE și sunt echipate cu sisteme avansate de asistență, precum Preventive Brake Assist 2, Sideguard Assist 2 sau Frontguard Assist.
Capacitatea totală ajunge la 110 pasageri, iar interiorul este adaptat pentru acces facil, inclusiv prin rampă pentru persoanele cu mobilitate redusă.
Operatorul de transport din Regensburg urmărește ca până în 2027 cel puțin 30% din flotă să fie local fără emisii, iar până în 2035 transportul public urban să devină complet electric.
În acest context, livrarea suplimentară a încă 15 autobuze eCitaro G, programată pentru a doua jumătate a anului, confirmă direcția strategică a orașului și rolul tot mai important al autobuzelor electrice articulate în rețelele de transport public din Europa.














