MAN Truck & Bus taie mii de locuri de muncă în Germania, în timp ce industria auto pierde peste 48.700 de angajați într-un an.
Industria auto din Germania traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimul deceniu, iar MAN Truck & Bus este cel mai recent nume care anunță reduceri masive de personal, scrie publicația germană Logistik Heute.
Producătorul de vehicule comerciale din München intenționează să elimine aproximativ 2.300 de posturi în Germania în următorii 10 ani, afectând în principal uzinele din München, Salzgitter și Nürnberg.
Datele prezentate de sindicatul IG Metall sunt și mai îngrijorătoare. Organizația estimează pierderi chiar mai mari decât cele comunicate oficial, avertizând că “viabilitatea pe termen lung a uzinei din München este pusă în pericol”.
Criza din industria auto germană
Conform ultimelor statistici, industria auto germană a pierdut peste 48.700 de angajați în doar un an, o scădere de 6,3%, cea mai mare dintre toate ramurile industriale cu peste 200.000 de angajați. Numărul total al salariaților a coborât la 721.400, cel mai redus nivel din 2011.
Cauzele sunt multiple. Taxele vamale americane crescute, scăderea globală a vânzărilor, competiția acerbă a producătorilor chinezi în segmentul electric și problemele persistente de aprovizionare, inclusiv blocajele legate de cipurile Nexperia, afectează lanțurile de producție.
Producătorii de componente sunt loviți chiar mai dur decât constructorii, pierzând procente mai mari de personal.
MAN justifică măsurile, sindicatele contestă planul
Conducerea producătorul german de vehicule comerciale susține că reducerile sunt necesare pentru a adapta compania la un “nivel persistent scăzut al pieței camioanelor din Germania” și pentru a îmbunătăți competitivitatea într-un mediu cu costuri ridicate la energie și presiune crescândă din partea producătorilor asiatici.
Un purtător de cuvânt a precizat că procesul va fi “în totalitate responsabil din punct de vedere social”, fără concedieri forțate.
IG Metall respinge însă această abordare, afirmând că planul “pune în pericol viabilitatea pe termen lung a uzinei din München” și creează premisele mutării activităților în Polonia, cu riscul pierderii posturilor din cercetare și dezvoltare.















