TIP testează tehnologia de recuperare a energiei de pe axă

TIP testează în Marea Britanie o semiremorcă frigorifică echipată cu tehnologia de recuperare a energiei de pe axă.
Această tehnologie permite recuperarea energiei cinetice generată în timpul frânării sau decelerării, care este apoi stocată la bord și utilizată pentru alimentarea agregatului frigorific.
Sistemul de recuperare a energiei a fost dezvoltat în colaborare de Thermo King, lider în domeniul soluțiilor de control al temperaturii în transporturi, și, respectiv, de BPW, lider în domeniul axelor și sistemelor de suspensie, iar soluția a fost deja supusă unor teste riguroase pe teren.
O serie de clienți vor avea ocazia să testeze semiremorca frigorifică cu axă electrificată și să înțeleagă mai bine dacă soluția răspunde nevoilor lor operaționale și de afaceri, contribuind în același timp la îndeplinirea obiectivelor de decarbonizare pe care le-ar putea avea întreprinderile lor.
Echipamente suplimentare
Semiemorca este echipată cu sistemul telematic TIP Insight, inclusiv cu sistemul de monitorizare a performanțelor de frânare al TIP, BrakePlus, și vor fi disponibile rapoarte complete privind performanțele semiremorcii electrice electrificate pe durata testului.
De asemenea, aceasta este prevăzută cu caracteristici personalizate pentru a maximiza capacitățile tehnologiei de refrigerare. Adaptările includ instalarea panourilor inovatoare de izolare în vid (VIP), utilizarea spumei HFO și a pereților etanși glisanți pe jumătate de lățime, pentru controlul temperaturii într-o zonă mai mică atunci când se transportă o încărcătură parțială.
VEZI ȘI: Semiremorca frigorifică Chéreau SmarTrailer are telematică BPW
Pe ușa din spate, semiremorca are montat un întrerupător care oprește evaporatorul atunci când ușa este deschisă, astfel încât să nu se piardă energie, în timp ce o protecție solidă a evaporatorului din față împiedică pătrunderea în acesta a oricăror deșeuri sau produse, limitându-i astfel funcționalitatea.
Scopul testului, ca și al altor teste cu semiremorca frigorifică electrică pe care TIP le-a efectuat și va continua să le efectueze, este de a determina capacitatea și eficiența sistemului de refrigerare în diferite condiții de funcționare, comparându-l atât cu sistemul tradițional de refrigerare alimentat cu motorină, cât și cu alte soluții de refrigerare „decarbonizate”.