
ZF a prezentat la Busworld 2025 o soluție completă care simplifică actualizările software pentru autobuze și autocare, conform UNECE R156.
După implementarea sa în rândul producătorilor de semiremorci, ZF face disponibilă platforma SUMS Service Suite, menită să simplifice actualizările software conform standardelor internaționale, și pentru producătorii de autobuze și autocare.
Odată cu creșterea complexității sistemelor electronice din vehiculele moderne, UNECE R156 impune producătorilor implementarea unui Software Update Management System (SUMS) – un sistem de management al actualizărilor software care să asigure siguranța și securitatea acestora pe întreaga durată de viață a vehiculului.
SUMS Service Suite este o platformă modulară care le permite producătorilor de autobuze și autocare să evite dezvoltarea internă de competențe specializate, beneficiind totodată de un proces complet de actualizare, verificare și auditare a software-ului.
Patru module pentru gestionarea completă a actualizărilor software
Concepută special pentru producătorii de autobuze și autocare, platforma ZF SUMS Service Suite reunește patru module integrate: ZF SCALAR Software Manager, certificat conform standardului ISO 24089; ZF [pro]Diagnostics, noua platformă software dedicată diagnosticării și configurării dispozitivelor ZF; servicii de consultanță și documentație completă – manuale, șabloane și checklist-uri – pentru certificare și audit; precum și programe de instruire UNECE R156 oferite prin ZF [pro]Academy.
Prin integrarea acestor module, platforma simplifică auditarea și reînnoirea certificărilor, documentează impactul actualizărilor asupra omologărilor de tip și facilitează implementarea cerințelor legale în ateliere.
De asemenea, divizia CVS a ZF este printre primii furnizori de nivel Tier-1 din industria vehiculelor comerciale care a obținut certificarea ISO 24089 pentru ingineria actualizărilor software.