
Poliția olandeză a recuperat o semiremorcă și un cap tractor raportate anterior ca furate, în cadrul unei anchete privind un furt de marfă.
Marți, 14 octombrie, în jurul orei 15:35, polițiștii olandezi au desfășurat o amplă percheziție la o adresă din Tilburg, în cadrul unei investigații legate de un posibil furt de marfă, scrie publicația transport-online.nl.
Potrivit autorităților, două clădiri au fost verificate, iar în timpul acțiunii au fost identificate mai multe vehicule de transport. Ancheta a dus la recuperarea unei părți din marfa sustrasă, precum și a unei semiremorci și a unui cap tractor parcate în fața clădirii, ambele raportate anterior ca furate.
Poliția a precizat că aceste descoperiri reprezintă un pas important în ancheta privind furtul de bunuri, iar verificările continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate.
Purtătorul de cuvânt al poliției a declarat că, deocamdată, nu a fost stabilit locul exact unde s-a produs furtul, însă autoritățile tratează cazul cu maximă seriozitate, subliniind că astfel de infracțiuni afectează direct siguranța lanțului logistic și activitatea companiilor de transport.