Germania prelungește până în 2031 scutirea de la plata taxei de drum pentru camioanele electrice și lansează din 2026 aplicația TollNow.
Guvernul federal a publicat în Monitorul Oficial modificarea legislativă care prelungește scutirea de la plata taxei de drum camioanele electrice până la 30 iunie 2031. Decizia extinde schema actuală, care ar fi expirat la finalul lui 2025, și folosește integral fereastra permisă de Directiva Eurovinieta.
În 2024, camioanele electrice au reprezentat 3,9% din totalul înmatriculărilor de camioane grele din Uniunea Europeană, iar autoritățile germane consideră că măsura va accelera tranziția pieței.
Patrick Schnieder, ministrul federal al Transporturilor, afirmă că prelungirea scutirii oferă operatorilor stabilitatea necesară pentru a investi în vehicule electrice și cu hidrogen. Declarația sa subliniază că „trecem la un alt nivel al adopției, iar firmele au acum predictibilitatea de care aveau nevoie pentru a continua conversia flotelor”.
Ministrul amintește și că vehiculele zero emisii cu masa tehnic admisă de până la 4,25 tone rămân scutite permanent de plata Maut, ceea ce întărește stimulentele pentru distribuția urbană fără emisii.
Aplicația TollNow, noul canal digital de declarare a traseelor
În paralel cu prelungirea scutirii, Ministerul Transporturilor introduce o nouă modalitate de declarare a traseelor. De la începutul lui 2026, șoferii vor putea folosi aplicația TollNow pentru o formă parțial automată de înregistrare a curselor pe teritoriul Germaniei.
Sistemul procesează poziția GPS a unui smartphone purtat în cabină și generează automat înregistrarea traseului parcurs, fără necesitatea reintroducerii datelor în caz de deviere neprevăzută, cum se întâmplă astăzi la metoda manuală.
Versiunea pentru iOS va fi disponibilă de la jumătatea lunii ianuarie 2026, iar Toll Collect precizează că aplicația nu înlocuiește aparatele de bord (OBU) clasice, ci modernizează varianta manuală destinată utilizatorilor ocazionali.
Ministerul subliniază că această soluție digitală „facilitează procesul pentru cei care nu doresc instalarea unui echipament dedicat”, contribuind în același timp la reducerea birocrației și la digitalizarea completă a sistemului de taxare rutieră.
Scutirea de la plata taxei de drum pentru camioanele electrice, cel mai puternic stimul pentru electrificare
Prelungirea scutirii până în 2031 oferă transportatorilor o orizontală de planificare pe termen lung într-un context în care costurile operaționale pentru camioanele electrice rămân semnificative.
Prin menținerea avantajului fiscal și prin introducerea unor instrumente digitale precum TollNow, guvernul german încearcă să mențină ritmul de creștere a înmatriculărilor de vehicule fără emisii și să ancoreze politica de mobilitate în obiectivele climatice pe termen lung.

















