Noua generatie DAF - TH Trucks
Economic

Creștere de 8.2% a înmatriculărilor de vehiculelor comerciale noi în ianuarie 2017

Renault Trucks - Noile game T, C, K, D 2025

Conform ACEA, piața europeană a vehiculelor comerciale noi a crescut în luna ianuarie 2017, în linie cu performanțele pozitive din 2016.

În ianuarie 2017, piața europeană a vehiculelor comerciale noi a crescut cu 8.2%, totalizând 173.614 de unități, mare majoritate a acestora fiind vehicule comerciale ușoare.

Tot ce trebuie să știi despre utilizarea aparatului unic de taxare

Cele mai mari cinci piețe din Uniunea Europeană au înregistrat creșteri, cele mai mari rate de creștere fiind consemnate de Spania (+23.8%), Italia (+11.4%) și Franța (+10.3%).

Pe segmentul vehiculelor comerciale ușoare până în 3.5 tone, înmatriculările de van-uri au totalizat 142.864 de unități, cu 9.3% mai mult ca în ianuarie 2016. Toate piețele majore au constribuit pozitiv la această creștere. Spania (+31.5%) și Franța (+10.3%) au înregistrat creșteri de două cifre, acestea fiind urmate de Germania (+5.8%), Italia (+5.0%) și Marea Britanie (+1.2%).

Pe segmentul vehiculelor comerciale grele de peste 16 tone, luna ianuarie 2017 a fost una modestă, totuși pozitivă, cu o creștere în segmentul camioanelor grele de 3.9% ce a totalizat 23.195 de unități noi înmatriculate. Majoritatea piețelor europene importante au constribuit la această creștere, în special Italia (+54.5%), Franța (+12.0%) și Marea Britanie (+8.8%). Spania (-10.0%) și German (-5.9%) au înregistrat scăderi față de aceeași perioadă din 2016.

VEZI ȘI: Producătorii europeni de camioane condamnă utilizarea emulatoarelor AdBlue

În segmentul vehiculelor medii și grele de peste 3.5 tone, înregistrările de camioane medii au fost similare cu cele de camioane grele, cu o creștere pe trei din cele cinci piețe importante din Uniunea Europeană. Per total, s-au înmatriculat 27.885 de camioane ușoare noi, cu 3.6% mai mult față de aceeași perioadă a anului 2016.

În segmentul de autobuze și autocare medii și grele de peste 3.5 tone, în ianuarie 2017 rezultatele au fost diverse. Piețe precum France (‐17.2%) și Spain (-9.4%) au văzut o scădere a cererii, în timp ce Italia (+46.9%) și Germany (+13.5%) au înregistrat creșteri cu două cifre. Per total, înmatriculările de autocare și autobuze noi au crescut modest cu 2.9%, în toată regiunea.

Urmărește #infotrucker pe FacebookInstagramTwitterYouTube

 

Din aceeași categorie...

Back to top button