Noua generatie DAF - TH Trucks
CamioanebaumaFeaturesSpecial

MAN va prezenta varianta îmbunătățită a lui TGX D38

Renault Trucks - Noile game T, C, K, D 2025

La Bauma 2016, MAN va prezinta în premieră cliențiilor din segmentul construcții vârful său de gamă, modelul TGX D38, un camion ideal pentru misiunile de transport a sarcinilor grele ce au nevoie de tracţiune.

Cu puteri dezvoltate de peste 500 CP, modelul MAN TGX D38 poate transporta încărcături grele, atingând în același timp viteze superioare de deplasare. Printre utilizările tipice ale unor astfel de modele se află camioanele cu semiremorcă basculabilă sau autobasculante 6×4 ce prezintă utilizări frecvente cu remorcă, cât şi autoîncărcătoare grele cu role. La rularea pe şantiere, atunci când, de exemplu, trebuie tractate vehicule cu platforme joase, pe care se află utilaje grele de construcţii, în funcţie de configuraţia trenului de rulare, modelul TGX D38 cu 520 şi 560 CP deplasează suveran greutăţi totale de tracţiune de până la 120 tone. Adecvat branşei, MAN introduce în program modelul TGX D38, cu înălţimi constructive medii şi normale, dotate cu bare de protecţie robuste din oţel.

Datorită supraalimentării în două trepte, caracteristică pentru motoarele MAN, motorul cu 6 cilindri în linie, cu o capacitate cilindrică de 15.256 cmc, îşi ating cuplul nominal de 2700 Nm deja la o turaţie de 930 rot/min. În plus, cuplul maxim este pus la dispoziţie într-un interval larg de turaţii, între 930 până la 1350 rot/min. Astfel, modelul de top destinat aplicaţiilor de tracţiune „scoate” o mare putere de tracţiune din zona inferioară de turaţii, poate trece devreme la trepte de viteză superioare, în tot acest timp menţinând treptele superioare la un cuplu puternic.

Tot ce trebuie să știi despre utilizarea aparatului unic de taxare

În vara anului 2015, MAN a reconfigurat seriile TGX D38 cu noua generaţie de transmisii TipMatic TX. Varianta cu priză directă a transmisiei TipMAtic TX este adaptată la cuplul puternic al motoarelor D38, situat între 2500 şi până la 2700 Nm. Transmisia TX oferă clienţilor unele funcţii de confort.

VEZI ȘI: Din 2016, MAN #TGXD38 poate fi comandat cu noul EfficientCruise

Din întreaga plajă de funcţii disponibile pe camioane MAN, noi am facut o selecție a celor mai utilizate în activităţile de construcţii.

Senzor de înclinaţie
La selectarea treptelor de viteză, prin intermediul unui senzor de înclinaţie, TGX D38 ia în considerare topografia actuală. La plecarea de pe loc grupul de transmisie găseşte întotdeauna treapta de viteză potrivită – fie că este vorba de urcări, curse fără încărcătură sau la încărcare maximă.

Eliberare prin balansare
De exemplu, atunci când se parcurg drumuri acoperite cu zăpadă, sau pe soluri neconsolidate de pe şantiere, această funcţie facilitează la TGX D38 plecare de pe loc a unui autocamion împotmolit. Atunci când funcţia de eliberare prin balans este activată, ambreiajul se deschide foarte rapid dacă şoferul ia piciorul de pe acceleraţie. Dacă pedala este acţionată din nou, ambreiajul închide. Astfel, şoferul va putea elibera autovehiculul său prin legănare. Selectarea treptei adecvate de viteză se realizează în mod automat, în scopul de a reduce cuplul de la roţile motrice şi pentru a evita patinarea roţilor.

Mod de manevrare
Conlucrarea poziţiei acceleraţiei cu controlul ambreiajului este configurată şi mai sensibilă, astfel încât la rampa de încărcare sau pe şantiere înguste, şoferul va putea efectua operaţiunile de manevră cu şi mai mare exactitate.

TipMatic TX pentru economii de carburant mai mari
Diverse alte funcţii ale transmisiei TipMatic TX au ca obiectiv principal economisirea de carburant. Astfel acestea contribuie la o impresie pozitivă a lui MAN TGX D38 în ceea ce priveşte TCO. Odată cu TipMatic X, în această serie a fost introdusă şi combinaţia noului tempomat GPS EfficientCruise cu funcţia de croazieră EfficientRoll. Din combinaţia celor doi factori a rezultat un potenţial de economisire. În acest scop, sistemul se foloseşte de materialul de hărţi 3D înmagazinat al terenului pentru a adapta viteza la traseu în mod prevăzător. Concomitent, EfficientCruise intervine prevăzător în procesul de selectare a treptelor de viteză, cuplând din timp înainte de sectoare cu rampe treapta inferioară potrivită.

Obiectivul avut în vedere este de a trece de urcuşuri fără întreruperi ale forţei de tracţiune. La urcuşuri scurte, autovehiculul evită, dacă este posibil, chiar total, treceri în trepte inferioare de viteză. Având avantajul informaţiilor cu privire la topografia sectorului de drum ce urmează, spre sfârşitul urcuşului, autovehiculul cuplează deja devreme într-o treaptă de viteză superioară, dacă prin aceasta poate fi prevăzut un efect pozitiv din punct de vedere al economiei de combustibil. În acest sens, o contribuţie are şi funcţia Speed Shifting.

VEZI ȘI: În 2016, modelul #TGXD38 va suferi un ușor facelift

Datorită unei configurări speciale între sistemele de control ale motorului, ambreiajului şi a transmisiei, MAN această funcţie cuplează şi mai rapid între cele trei trepte cele mai înalte 10, 11 şi 12. Astfel, la urcare, transmisia poate cupla de exemplu mai rapid într-o treaptă inferioară şi momentul de întrerupere a tracţiunii devine mai scurt. Prin aceasta se păstrează mai mult avânt, autovehiculul economiseşte combustibil. Funcţia Idle Speed Driving se foloseşte de cuplul puternic al motorului de 15,2 litri la cele mai reduse turaţii, permiţând rularea la viteze mici şi mai confortabilă şi cu economie de combustibil. Aceasta este deosebit de practică în circulaţia Stop-and-Go sau la rularea înspre un sens giratoriu. În asemenea situaţii de traseu, atâta timp cât şoferul nu frânează, autovehiculul rulează la turaţii de ralanti şi cu ambreiaj cuplat.

Descarcă revista online infoTrucker – https://www.infotrucker.ro/wp-content/uploads/2015/10/infotrucker_octombrie2015.pdf sau intră pe ISSUU

Urmărește #infotrucker pe Facebook, Instagram, Twitter, YouTube

 

Din aceeași categorie...

Back to top button