Aplicația TruckFly îți ușurează munca de a căuta parcare pentru camioane

Aplicația Truckfly îți ușurează munca de a căuta parcare pentru camioane
Francezul Joncquez Benoit alături de Corentin Smith și Arthur Ouaki, experți în Big Data și algoritmi, au lansat în 2015 aplicația TruckFly.

Interesul crescut pentru aplicații mobile utile a făcut ca în 2015 să fie lansată aplicația TruckFly, care revoluționează viața șoferilor de camion, ajutându-i să găsească locuri de parcare, restaurante, bancomate, dușuri, prize electrice, benzinării etc.

Aplicația TruckFly îți ușurează munca de a căuta parcare pentru camioane

Aplicației Truckfly a plecat de la ideea de a face viața șoferilor de camion mai ușoară și a le oferi acestora un instrument adecvat pentru a-și putea planifica cursa.

Aplicația este disponibilă atât pentru smartphone-uri cu sistem de operare IOS, cât și Android, putând fi descărcată direct de pe site-ul truckfly.com sau din magazinele Apple Store și Google Play.

TruckFly vă permite să localizați rapid locuri de parcare și zone de odihnă, benzinarii, hoteluri, restaurante, oferind chiar și o descriere detaliată a locului, precum numărul de locuri de parcare disponibile în acea zonă, numărul de dușuri sau dacă acestea au conexiune la Wi-Fi, bancomate ori prize electrice pentru agregatele frigorifice.

Aplicația TruckFly este o platformă participativă, unde, comunitatea de utilizatori poate lasă comentarii, opinii cu privire la infrastructura utilizată sau pot actualiza în timp real informațiile despre infrastructură.

Comunitatea Truckfly numără în prezent mai mult de o sută de mii de utilizatori.

VEZI ȘI: Daimler a dat startul competiției FleetBoard Drivers’ League 2017

Pe lângă aplicația dedicată șoferilor de camion, compania TruckFly SAS a mai dezvoltat și o aplicație dedicată companiilor de transport denumită Dashdoc.

Aceasta poate fi descărcată și testată gratuit pentru 14 zile, fiind versiunea digitală a CMR-ului, deja în vigoare în mai multe țări europene.

Desigur, TruckFly nu este singura aplicație de acest gen, printre cele mai cunoscute fiind TRANSPark a celor de la IRU sau Truck Parking Europe (testată de infotrucker.ro).

Follow #infotrucker